Sute de irakieni, răpiți de facțiuni pro-Iran, sunt dispăruți de cinci ani

Eduard Pascu |
Data publicării:

Amnesty International a cerut joi socoteală Irakului, la fix cinci ani de la răpirea a 643 de bărbaţi şi adolescenţi sunniţi de către paramilitari şiiţi integraţi între timp în structurile statului, relatează AFP.

Toţi aceşti irakieni au dispărut în timpul unei operaţiuni a Forţelor Populare de Mobilizare (PMF), coaliţie de facţiuni armate dominată de cele pro-Iran, pentru a elibera, în iunie 2016, oraşul Fallujah, din vestul ţării, de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), care controla atunci provinciile sunnite din Irak, a precizat organizaţia de apărare a drepturilor omului, transmite Agerpres.

La 3 iunie, când mii de persoane se refugiau, bărbaţi înarmaţi îmbrăcaţi în uniforme ale PMF, potrivit unor martori, "au răpit circa 1.300 de bărbaţi şi adolescenţi consideraţi a fi la vârsta de a putea lupta".

"În aceeaşi seară, cel puţin 643 dintre ei au fost urcaţi în autobuze şi într-un camion mare (şi de atunci) sunt în continuare dispăruţi", se arată într-un comunicat al Amnesty. Ceilalţi au spus că au fost "torturaţi şi supuşi unor rele tratamente".

Totuşi, de la 5 iunie, premierul de atunci, Haider al-Abadi, a format o comisie de anchetă, în contextul în care tensiunile confesionale erau amplificate de atrocităţile comise de gruparea sunnită SI şi de represaliile împotriva sunniţilor.

"Rezultatele anchetei sale nu au fost făcute publice niciodată. Sunt cinci ani de când familiile acestor bărbaţi nu ştiu nici măcar dacă ei mai sunt în viaţă. Ele au dreptul ca suferinţele lor să înceteze", afirmă Amnesty.

În timpul războiului împotriva SI, ONG-ul şi familiile au denunţat în permanenţă abuzurile comise de toate părţile. Numeroase grupări au fost acuzate că au desfăşurat raiduri de răzbunare din motive confesionale şi etnice.

Oficial, Forţele Populare de Mobilizare neagă acuzaţiile că au răpit sau arestat arbitrar persoane. Însă comandanţii lor afirmă cu regularitate că au închisori şi că au adunat jihadişti în ele, fără a aduce dovezi că aceşti deţinuţi aparţin cu adevărat Statului Islamic.

Sunniţii denunţă cu regularitate faptul că sunt victime ale discriminării în Irak după înfrângerea SI, mii dintre ei fiind arestaţi şi apoi deseori condamnaţi, la închisoare sau la moarte, pentru apartenenţă, reală sau presupusă, la gruparea jihadistă.

În prezent, activiştii pentru drepturile omului denunţă chestiunea strămutărilor cauzate de războiul împotriva SI.

Guvernul irakian a închis "16 tabere în ultimele şapte luni, abandonând cel puţin 34.801 de persoane strămutate, fără garanţia că ele se vor putea întoarce la casa lor, în securitate, că vor putea găsi un alt adăpost sau că au acces la servicii", afirmă Human Rights Watch (HRW).

Aceste persoane strămutate, forţate să îşi părăsească satele formate din corturi, s-au trezit deseori cu locuinţa distrusă sau sunt considerate "terorişti" de autorităţi şi de comunitatea lor, acuzaţii "deseori fără probe", conform HRW.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel