Irakul lansează o operație militară de amploare împotriva ISIS

iraq_army_45042100
Ministerul irakian al Apărării a anunțat că operația "Usuud Al Jazeera" ("Leii Insulei") a debutat cu acțiuni de cercetare în zonele din vestul țării.

În operație sunt implicate comandamentele "Al-Jazeera" din guvernoratele irakiene Salah ad-Din și Niniva, fiind planificate nouă direcții principale de acțiune.

În ultimele luni, atacurile militanților suspectați că aparțin "ISIS" au crescut, în special în zona dintre Kirkuk și Salah al-Din (nord) și Diyala (est), cunoscută sub numele de "Triunghiul morții".

În 2017, Irakul a anunțat victoria asupra "ISIS" prin recâștigarea tuturor teritoriilor sale estimate la aproximativ o treime din suprafața țării.

Armata irakiană a anunțat (01.02.2021) uciderea a 200 de lideri ai organizației teroriste "ISIS", în timpul acțiunilor specifice desfășurate de Forțele Armate Irakiene în anul 2020.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului pentru combaterea terorismului (afiliat forțelor armate), Sabah al-Numan, a declarat că în 2020 au fost lansate peste 300 de acțiuni contrateroriste, care au redus o mare parte dintre amenințările pe care organizația “ISIS” intenționa să le pună în aplicare în ultima perioadă.

Al-Numan a explicat că în mare măsură acțiunile "s-au bazat pe informațiile furnizate autorităților irakiene de către deținuții organizației teroriste".

Serviciul de combatere a terorismului include elita armatei irakiene, iar membrii săi sunt instruiți și înarmați de forțele militare americane din Irak.

În ultima perioadă, Forțele Armate Irakiene și-au intensificat campaniile militare de securitate pentru a identifica și distruge celulele "ISIS" în toată țara, în special după un dublu atentat sinucigaș executat de organizație în centrul capitalei Bagdad, în luna decembrie 2020, s-a soldat cu 32 de morți și 110 răniți.

Cadru militar în rezervă pasionat de aspecte militare, politice și economice din zonele arabă și balcanică. A activat în cadrul M.Ap.N timp de 32 de ani, până la trecerea în rezervă în 2017, perioadă în care a îndeplinit mai multe misiuni de luptă în teatrul de operații din Kosovo. În perioada 2004-2005, s-a specializat în limba arabă în cadrul Universității Naționale de Apărare, lucrând sub directa îndrumare a profesorului universitar Dumitru Chican, fost diplomat și emisar prezidenţial special pe lângă şefi de state şi guverne din majoritatea ţărilor arabe.
Alte știri de interes
x close