Turcia prezintă, la Paris, proiectul unui avion de luptă de generaţia a 5-a, TF-X (Video)

S.I. Catalin |
Data publicării:
avionul de luptă de generaţia a 5-a, TF-X
avionul de luptă de generaţia a 5-a, TF-X

Turcia a prezentat luni, la salonul aeronautic deschis la Le Bourget, lângă Paris, proiectul unui avion propriu de luptă de generaţia a 5-a, TF-X, relatează AFP.

În acest stadiu, este vorba doar despre macheta unui bireactor, prezentată cu mare pompă publicului, însă mesajul este clar: chiar dacă Turcia nu va putea achiziţiona avionul american F-35, la care este totuşi partener de la lansarea programului, va avea propriul aparat 'invizibil'.

,,Am promis ţării noastre că va fi cel mai bun avion de vânătoare din Europa'', a declarat şeful companiei publice Turkish Aerospace, Temel Koti, care conduce proiectul.

Youtube video image

Turkish Aerospace a încheiat acorduri cu British Aerospace pentru designul aparatului, iar pentru motorizare mizează pe General Electric, până când va pune la punct propriile motoare.

Calendarul este strâns: proiectul a fost lansat în 2013, primul zbor este prevăzut în 2025, iar intrarea în serviciu trei ani mai târziu.

,,Dezvoltarea unei industrii locale de apărare puternice şi autosuficiente este o prioritate a guvernului turc'', a explicat presei Abdurrahman Can, subsecretar de stat la Apărare.

Preşedintele american Donald Trump a dat ultimatum până la 31 iulie Turciei să renunţe la achiziţionarea de baterii de rachete antiaeriene şi antirachete S-400 ruse, necompatibile cu sistemele NATO.

Dacă Ankara nu se va conforma, nu va mai fi considerată un partener industrial pentru avionul F-35 - pentru care Turkish Aerospace construieşte părţi din fuselajul central- şi nu va putea cumpăra cele în jur de 100 de aeronave cu care doreşte să se doteze.

,,Există câteva probleme. Intenţia noastră este, aşadar, să ne concentrăm pe produse naţionale'', a afirmat Abdurrahman Can, responsabil cu industria de apărare.

TF-X va avea drept concurenţă Sistemul de luptă aerian al viitorului' (SCAF), proiect promovat de Franţa, Germania şi Spania, şi proiectul britanic Tempest.

,,Europa nu îşi poate permite duplicarea aceloraşi sisteme (...) La un moment dat, vor exista apropieri'', a mai indicat responsabilul turc.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel