Raport la sânge după 4 ani de război, în 2026: Câte avioane a pierdut Rusia și câte a primit anul trecut
07 Ianuarie 2026
Într-o perioadă în care proiecția forței aeriene de generația a cincea a devenit coloana vertebrală a descurajării pe flancul vestic, Marea Britanie a oferit, la începutul acestui an, a oferit precizări esențiale care elimină ambiguitatea din jurul strategiei de înarmare.
Conform unor informaţii oficiale publicate pe 5 ianuarie 2026, Ministerul Apărării (MoD) de la Londra a confirmat că țintește recepția celui de-al 75-lea avion F-35 Lightning II până la sfârșitul anului 2033.
Acest obiectiv, deși mult sub ambiția inițială de 138 de unități, reprezintă fundamentul unei noi strategii britanice: construcția unei forțe aeriene mai mici, dar mult mai robustă din punct de vedere tehnologic și diversificată operațional.
Decizia Londrei de a opera o achiziție etapizată reflectă un realism economic și tactic adaptat realităților din 2026. După ani de incertitudini legate de finanțare, Marea Britanie a ales să transforme obiectivul de 74 de aparate dintr-un plafon într-o bază de planificare solidă.
De ce a ales Londra o flotă mixtă de F-35A și F-35B?
Această „Tranșă 2” nu va mai fi compusă exclusiv din varianta F-35B, destinată portavioanelor din clasa Queen Elizabeth, ci va include și varianta F-35A, cu decolare și aterizare convențională.
Prin introducerea modelului A, Royal Air Force (RAF) nu doar că reduce costurile de achiziție cu până la 25% per unitate, dar recâștigă și o rază de acțiune superioară și capacitatea de a găzdui misiuni nucleare, piese esențiale în arhitectura de securitate post-2025.
Statutul Marii Britanii că singur partener de nivel 1 în programul Joint Strike Fighter oferă Londrei un avantaj strategic pe care puține alte națiuni îl posedă.
Cu o investiție inițială de 2,5 miliarde de dolari, industria britanică de apărare, condusă de coloși precum BAE Systems și Rolls-Royce, controlează aproximativ 15% din valoarea fiecărui avion F-35 produs la nivel global.
Acest lucru înseamnă că, dincolo de numărul de avioane din hangarele de la baza Marham a RAF, Marea Britanie deține „cheile” propulsiei pentru varianta B prin sistemul Rolls-Royce LiftSystem.
Acest grad ridicat de autonomie tehnologică și industrială permite Londrei să își sincronizeze livrările cu maturizarea infrastructurii de suport și cu pregătirea piloților, evitând capcanele unei expansiuni accelerate care ar putea lăsa avioanele la sol din lipsa tehnicienilor calificați.
Drumul către anul 2033 nu este lipsit de turbulențe tehnice.
Flota actuală, care număra 41 de aparate la finalul anului 2025, se confruntă cu provocări majore legate de disponibilitatea pieselor de schimb și de integrarea completă a armelor de producție europeană, precum rachetele Meteor și Spear 3.
Aceste capabilități depind critic de implementarea pachetelor software Tech Refresh 3 și Block 4, coordonate de Pentagon.
Dependența de calendarul american de upgrade rămâne un punct sensibil, însă oficialii britanici par dispuși să accepte acest ritm etapizat pentru a se asigura că forța lor aeriană rămâne relevantă până când proiectul avionului de generația a șasea, Global Combat Air Programme (GCAP), va deveni o realitate operativă.
În final, strategia britanică pentru 2033 demonstrează că o forță aeriană robustă nu se măsoară doar în numărul de aeronave, ci în integrarea lor într-un sistem complex de operații întrunite.
Cele 75 de avioane F-35 vor acționa ca un „vârf de lance” care conectează capacitățile navale ale Royal Navy cu forța de lovitură strategică a RAF.
Această abordare pragmatică transformă Marea Britanie într-un reper strategic în cadrul NATO, demonstrând că, într-o eră a tehnologiei scumpe, masa critică trebuie dublată de o sustenabilitate logistică și software fără cusur, pregătind terenul pentru dominația aeriană a deceniului următor.
