Raport la sânge după 4 ani de război, în 2026: Câte avioane a pierdut Rusia și câte a primit anul trecut
07 Ianuarie 2026
Pe măsură ce conflictul din Ucraina intră în al cincilea an de lupte de intensitate maximă, arhitectura victoriei nu mai depinde exclusiv de numărul de rachete ATACMS sau de prevalența dronelor FPV pe segmentul tactic.
În 2026, variabila critică ce va determina reziliența statului ucrainean și capacitatea Rusiei de a forța o capitulare este eficiența utilizării resursei umane, potrivit unei analize realizate de cotidianul ucrainean Kyiv Independent.
Într-un război de atrocitate pozițională, unde ambele tabere urmăresc degradarea voinței și a capacității de luptă a adversarului, „capitalul uman” a devenit muniția cea mai rară și cel mai greu de înlocuit.
Erodarea liniei de apărare
Anul 2025 a marcat emergența unei noi structuri în cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei: Forțele de Asalt, cu unități precum Regimentul 425 „Skelia” devenind piese centrale în strategia de „stingere a incendiilor” pe front (rezolvarea acelor breşe de apărare apărute pe linia frontului).
Aceste unități, caracterizate printr-o loialitate directă față de comandantul-șef Oleksandr Sîrskîi, au fost aruncate constant în punctele cele mai tensionate de pe linia frontului pentru a localiza și lichida trupe rusești.
Totuși, această strategie de prioritizare a dus la o utilizare adesea nesăbuită a infanteriei mobilizate în operațiuni de asalt cu costuri umane enorme, în timp ce brigăzile mecanizate standard au rămas subdimensionate și lipsite de întăriri.
Această distribuție inegală a forțelor a început să genereze puncte vulnerabile de-a lungul celor peste 1.000 de kilometri de front. Căderea bastionului Siversk și retragerile haotice din regiunea Zaporojie, sunt simptomele unei armate a cărei ‘’infanterie veterană’’ a fost mult degradată.
Atunci când unități aflate în prima linie nu mai primesc fluxul necesar de militari, capacitatea lor de a menține o apărare coerentă se prăbușește, transformând sectoare anterior stabile în noi axe de avans pentru trupele rusești, care mizează pe un rezervor de infanterie aparent inepuizabil.
Triunghiul mortal: Instruire precară, mobilizare forțată și dezertare
Managementul resursei umane în 2026 nu este doar o problemă de numere obținute prin mobilizare, ci una de calitate și sustenabilitate operativă.
Ucraina se confruntă cu ceea ce analiștii numesc „triunghiul mortal” al crizei de personal: un aflux de recruți cu vârste de peste 40 de ani și probleme de sănătate, un sistem de instruire tributar practicilor de epocă sovietică și o cultură de comandă care nu reușește întotdeauna să protejeze viața soldatului.
Rezultatul direct al acestei combinații este explozia cazurilor de dezertare, cu peste 165.000 de dosare înregistrate doar în primele zece luni ale anului 2025.
Mobilizarea forțată a început să creeze tensiuni sociale majore în spatele frontului, punând sub presiune contractul social dintre guvern și cetățeni. În timp ce majoritatea populației refuză ideea unei păci prin capitulare, rezistența față de metodele dure ale centrelor de recrutare a atins cote alarmante.
Dacă Kievul nu reușește să reformeze procesul de instruire și să garanteze o distribuție echitabilă și rațională a trupelor între unitățile de asalt și cele defensive, riscul unei prăbușiri interne a încrederii în aparatul militar devine o amenințare la fel de mare precum ofensiva rusă.
Realism strategic și protejarea resursei umane
Pentru a schimba traiectoria războiului în 2026, conducerea militară de la Kiev trebuie să își realinieze viziunea strategică cu realitatea din teren.
Victoria nu va fi definită de recucerirea teritorială imediată prin asalturi frontale costisitoare, ci de capacitatea de a menține o apărare sustenabilă care să forțeze Rusia să-și epuizeze propria economie și resursă umană.
Aceasta presupune o tranziție către o cultură de comandă „centrată pe om”, unde instruirea de înaltă calitate și rotația corectă a unităților sunt prioritare în fața obiectivelor tactice de moment.
În final, Ucraina rămâne în posesia unui avantaj moral și tehnologic, dar acesta este condiționat de supraviețuirea fizică și psihică a oamenilor care formează lanțul defensiv.
Dacă 2026 va fi anul în care Kievul va reuși să transforme infanteria mobilizată într-o forță de luptă capabilă și motivată printr-un management modern și demn, atunci Rusia se va lovi de un zid de netrecut.
În caz contrar, degradarea accelerată a resursei umane ar putea oferi Rusiei oportunitatea unui progres operațional pe care nu l-a putut obține prin forța armelor în primii patru ani de război.
