Cum a semnat Slovacia din greșeală un contract de 103 miliarde de euro pentru camioane militare Tatra

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Tatra Defence
Foto: Tatra Defence

Nu, nu e nicio glumă. Slovacia a semnat un acord cadru în care era menționată suma de 103 miliare de euro în loc de 1 miliard, dintr-o greșeală pe care a făcut-o cel care a redactat actul oficial. Acordul vizează achiziția de camioane militare Tatra.

Desigur, e vorba de un acord cadru care nu are vreo obligație, iar eroarea nu e o excepție și devine mai degrabă o pată pe profesionalismul autorităților de la Bratislava. 

Despre aceste erori a scris cu ironie și presa de specialitate slovacă, care a prezentat actele contractuale oficiale, semnate de guvern privind diferite programe de înzestrare. 

 

Cum a semnat Slovacia un acord cadru pentru camioane Tatra în valoare de 103 miliarde de euro. Val de ironii după o greșeală majoră din contract

 

2. Camion mil... (camion-militar-multifunctprc-ccprc-a6ional-tatra_20458100.jpg)

Camion militar multifuncțional Tatra / Foto: Armata Cehiei

Publicația slovacă Future Army remarcă ironic că a devenit deja un „obicei” ca Executivul slovac să semneze înainte de Sărbători sau în timpul acestora contracte majore, pe grabă. Lucru care s-a întâmplat și la Ministerul Apărării, unde s-au semnat trei contracte mari din care două contracte cadru. Primul se referă la obuziere 6x6 Eva M3, altul la mortiere autopropulsate SAM 120 de la compania ZTS Special, iar al treilea la camioane militare cumpărate de la grupul ceh Tatra Defence.

Aici s-a scurs o eroare majoră, jurnaliștii slovaci remarcând ironic că autoritățile de la Bratislava au făcut „munții Tatra mai înalți decât sunt”. 

Acest acord cadru pentru camioane Tatra e de fapt și cel mai mare din cele trei semnate. Spre deosebire de celelalte menționate mai sus, valoarea specificată menționată e de 1.032.689.734 euro, adică un miliard și aproape 33 de milioane de euro.

Până aici totul corect, dar în următorul paragraf când potrivit cutumelor instituționale suma trebuie scrisă și în cuvinte, cel care a redactat actul oficial a scris „o sută trei miliarde de euro”, ceea ce reprezintă o diferență enormă față de suma numerică de un miliard.

Eroarea a apărut cel mai probabil pentru că cineva a ignorat virgula zecimală înainte de cele două zerouri de la final.

În orice caz, deși e vorba de un acord cadru care nu implică nicio obligație contractuală, situația e stânjenitoare pentru un asemenea nivel, remarcă sursa citată.

Mai mult, există o eroare și în contractul pentru mortiere. În actul oficial unde se explică necesitatea achiziție, se vorbește despre obuziere, ceea ce arată faptul că cineva a copiat textul din contractul anterior. În obiectul contractului este însă menționat corect mortarul.

„Față de eroarea de sumă de la camioanele Tatra, aceasta este o chestiune minoră”, conchid ironici jurnaliștii slovaci.

 

Slovacii mizează pe camioane Tatra, România pe Iveco

 

3. Camion Tat... (camion-tatra_33050300.jpg)

Camion Tatra, photo source: Tatra Defence

Revenind la datele serioase din contract, slovacii vor cumpăra 24 de versiuni ale vehiculului Tatra T 815-7. Acesta este al doilea contract de acest tip pentru camioane Tatra.

Primul a fost încheiat de încă din 2024 și se referea la achiziția de camioane Tatra în versiunea clasică, o achiziție în valoare de 700 de milioane de euro.

De această dată este vorba despre suprastructuri specializate, capete tractor, vehicule de pod, autospeciale de pompieri, diverse cisterne etc.

În total în acest al doilea viitor acord, sunt 24 de versiuni ale camioanelor Tatra T 815-7 iar suma corectă pentru care se va semna actul oficial este, desigur, 1.03 miliarde de euro.

În comparație cu slovacii, amintim că, în 2020, Ministerul Apărării a atribuit un contract companiei Iveco pentru fabricarea a 2.902 de camioane pentru Armata României.

Camioanele sunt achiziționate în 16 configurații iar contractului subsecvent din 2019 prevedea livrarea a 942 de camioane în perioada 2020 - 2023. Nu știm care e exact stadiul programului care se desfășoară la facilitatea Iveco de la Petrești, în contextul în care sunt puține informații despre acest program din partea MApN și mai ales din partea producătorului.

CITEȘTE ȘI: Iveco ar putea ajunge în mâna indienilor de la Tata Motors. Ce se întâmplă cu fabrica de camioane militare din România

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
pixel