Pariul pe F-35 în 2026 rămâne în vigoare: Strategia Turciei de a scăpa de S-400 pentru a obține cel mai modern avion de vânătoare din lume

Pentru Ankara, noul F-16 nu este doar o achiziție militară, ci o soluție interimară vitală până la operaționalizarea avionului autohton KAAN. Totuși, semnalele recente venite de la Ankara sugerează că președintele Recep Tayyip Erdogan folosește dosarul F-16 ca pe o pârghie pentru a forța redeschiderea celei mai spinoase probleme din relația bilaterală: reintegrarea în programul F-35 Joint Strike Fighter.

În timp ce Congresul SUA a dat undă verde unui pachet de 23 de miliarde de dolari, oficialii turci de la Direcția pentru Industria de Apărare (SSB) presează pentru termeni care să reflecte „spiritul de alianță”.

Industria turcă de apărare vrea să aibă contribuţia sa la acest program

Mărul discordiei rămâne integrarea senzorilor și a munițiilor de producție turcească pe platforma americană. Washingtonul a păstrat restricţionarea accesului la elementele principale ale computerului de misiune, însă Turcia, care a investit deja 1,4 miliarde de dolari în procesul de modernizare, consideră că o interfață închisă ar limita utilitatea tactică a avionului în scenarii de luptă.

Această coliziune între nevoia de securitate a datelor americane și dorința de autonomie tehnologică a Ankarei transformă achiziția într-un test de încredere pentru a doua administrație Trump.

Întârzierea finalizării contractului F-16, în ciuda ratificării aderării Suediei la NATO, ridică întrebări dacă dosarul nu este menținut deliberat într-o stare de incertitudine controlată. Din perspectiva strategilor turci, F-16 Block 70 este un „avion de tranziție” necesar pentru a înlocui vechile versiuni Block 30 care vor atinge limita de viață operaţională la începutul anilor 2030.

Totuși, performanțele radarului AN/APG-83 AESA și durata de viață de 12.000 de ore a noului Viper nu pot substitui avantajele tehnologiei stealth de generația a cincea, într-o regiune unde vecinii și rivalii regionali încep deja să intre în posesia unor sisteme de arme tot mai performante.

Pivotul S-400 și drumul spre „reabilitarea” F-35

Cea mai semnificativă schimbare în 2026 este recalibrarea retoricii turcești privind programul F-35. Președintele Erdogan nu mai prezintă excluderea Turciei ca pe o nedreptate bilaterală, ci ca pe o vulnerabilitate critică pentru întregul flanc sudic al NATO.

Această reîncadrare strategică vizează direct logica de planificare a forțelor Alianței, argumentând că o Turcie fără capacități stealth lasă un „gol operațional” pe care nicio altă forță regională nu îl poate umple eficient.

Mai mult, rapoartele privind posibilitatea ca Rusia să „răscumpere” sistemele S-400 sau ca acestea să fie depozitate sub supraveghere internațională indică faptul că Ankara caută activ o „rampă de ieșire” onorabilă din impasul creat de sancțiunile impuse de SUA în baza CAATSA.

Mesajul trimis către Washington este acesta: Ankara a demonstrat seriozitate prin plata avansului pentru F-16, dar a permis negocierilor să treneze, deschizând simultan ușa pentru Eurofighter Typhoon ca alternativă europeană.

Această diversificare a opțiunilor, susținută de parteneri precum Marea Britanie și Spania, servește drept avertisment că Turcia nu va accepta o poziție de dependență tehnologică totală și necondiționată.

Dacă propunerea de „buy-back” a sistemelor S-400 va prinde contur, presiunea asupra Casei Albe de a reintegra Turcia în consorțiul F-35 va deveni una de ordin strategic, nu doar politic.

2026: Anul marilor decizii pentru flancul sudic

În final, succesul negocierilor pentru F-16 Block 70 va depinde de capacitatea administrației de la Washington de a vedea Turcia nu doar prin prisma tranzacțiilor financiare, ci ca pe un pilon indispensabil al apărării colective. Impasul actual este sustenabil doar pe termen scurt.

Până la sfârșitul anului 2026, Ministerul Apărării de la Ankara va avea nevoie de un calendar de livrare ferm, fie pentru Viper, fie pentru Typhoon, pentru a asigura viabilitatea flotei sale aeriene în deceniul de tranziție către KAAN.

Însă, adevărata „surpriză” tactică a anului ar putea fi transformarea negocierilor F-16 într-un precursor pentru marea revenire la F-35, o mișcare ce ar recalibra instantaneu echilibrul de forțe în estul Mediteranei și ar închide una dintre cele mai dureroase răni din istoria recentă a NATO.