Din cauza unei defecţiuni tehnice, sâmbătă a fost oprit reactorul nr.2 al centralei nucleare de la Paks, a anunţat Agenţia Naţională pentru Energie Atomică din Ungaria (OAH).
Gina Haspel, şefa CIA, a plecat luni în Turcia pe fondul presiunii crescânde exercitate de comunitatea internaţională asupra Arabiei Saudite în urma asasinării jurnalistului saudit Jamal...
Germania şi-ar pierde credibilitatea în cazul în care continuă orice livrări de arme către Arabia Saudită, chiar cele aprobate înainte de moartea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, a...
Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, s-a întâlnit luni la Moscova cu şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, care îi aştepta explicaţiile privind retragerea...
Trident Juncture 2018. Aproximativ 50.000 de soldaţi, sprijiniţi de mijloace materiale considerabile, vor lansa joi în Norvegia cele mai ample manevre militare ale NATO de la încheierea...
Anul acesta, între 31 Octombrie şi 1 Noiembrie, grupul fondator al cunoscutei conferințe de securitate Munchen, echivalentul ideologic european al NATO, va avea o sesiune de lucru organizată în...
Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, va lua parte, marți, 23 octombrie, de la ora 12.00, la activitatea intitulată „Ziua Armatei României în școli”, care se va desfășura la...
Două distrugătoare americane au intrat luni în Strâmtoarea Taiwan, care separă China continentală de insulă, într-un moment în care tensiunile dintre Beijing şi Washington au crescut, a...
Preşedintele american Donald Trump a afirmat că va consolida arsenalul nuclear al ţării "până când oamenii vor realiza aceasta" în contextul în care şi-a reiterat intenţia de a se retrage...
Declarațiile controversate ale lui Vladimir Putin care a amenințat că în caz de război nuclear adversarii Rusiei vor pierii iar rușii vor ajunge în Paradis, au fost ironizate de un cetățean...
România, prin Jandarmeria Română, va semna textul declarației comune a Comandanţilor şi Directorilor Generali ai Asociaţiei Forţelor de Jandarmerie şi Poliţie cu Statut Militar Europene şi...
Şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, a reafirmat luni angajamentul european al ţării sale, în pofida puternicelor disensiuni cu executivul UE, care consideră că bugetul său nu respectă...
Rusia ar trebui să răspundă asimetric în cazul în care SUA s-ar retrage efectiv din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (Intermediate Nuclear Forces Treaty, INF), iar una din...
La două zile după anunţul SUA privind retragerea dintr-un tratat important privind armele nucleare, consilierul pentru securitate al Casei Albe, John Bolton, se întâlneşte luni la Moscova cu...
Iordania a anunţat că nu va reînnoi un acord vechi de 25 de ani ce permite Israelului să utilizeze două zone din teritoriul ei de-a lungul frontierei în timp ce Israelul şi-a anunţat duminică...
Mihail Babici, ambasadorul rus la Minsk, spune că Moscova va percepe orice atac militar împotriva Belarus drept un act de agresiune împotriva Rusiei şi va reacţiona în consecinţă.
Indiscutabil că politicianul Victor Ponta rămâne un mare semn de întrebare cu privire la proiectul său de țară. Exponent unic al oportunismului în politica românească, negociator de ocazie...
Partidul conservator la putere în Polonia s-a clasat duminică pe primul loc la alegerile regionale, dar la Varşovia opoziţia a păstrat din turul întâi primăria, potrivit unui sondaj realizat...
Germania nu va autoriza în situaţia actuală exporturile de arme către Arabia Saudită, ţinând cont de incertitudinea care se menţine în jurul morţii jurnalistului Jamal Khashoggi, a avertizat...
Ministrul de externe al Arabiei Saudite, Adel al-Jubeir, a declarat duminică, într-un interviu acordat postului de televiziune Fox News, că uciderea jurnalistului disident Jamal Khashoggi în...
Decizia preşedintelui american Donald Trump de a se retrage unilateral din tratatul cu Rusia privind forţele nucleare intermediare (INF) este dezastruoasă, a apreciat duminică executivul german,...
O retragere a SUA din Tratatul ruso-american privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) ar putea duce la război, situaţia este critică şi trebuie discutată în cadrul Consiliului de Securitate...