Reforma în industria aeronautică rusă: Companiile MiG și Sukhoi vor fi unificate. Obiectivul - reducerea cheltuielilor cu personalul

Cătălin Costea |
Data publicării:
Sukhoi T-50 PAK FA (Su-57)
Sukhoi T-50 PAK FA (Su-57)

Pe 30 noiembrie, în cadrul unei ședințe a Consiliului de Administrație al UAC (Corporația Aeronautică Unită), s-a convenit fuzionarea corporației cu companiile MiG și Sukhoi, într-o mișcare mai amplă în industria de profil din Rusia, al cărui scop declarat îl reprezintă reducerea cheltuielilor cu personalul din sectorul administrativ.

Ideea de fuzionare între MiG și Sukhoi a apărut în spațiul public pentru prima dată în 2017, iar în februarie 2020 existența unor astfel de planuri a fost confirmată oficial. În prezent, problema aderării  MiG și Sukhoi la UAC a ajuns la nivelul adunării generale extraordinare a acționarilor, care se va întruni în ianuarie 2022.

De remarcat că, în pofida a ceea ce prevedea anterior planul de reorganizare a industriei aeronautice ruse, corporaţia de stat Rostec, care deține controlul asupra tuturor companiilor din această industrie, vrea să creeze Centrul unificat de inginerie și design la nivelul UAC, pentru a uni toate birourile de proiectare din acest domeniu, inclusiv cele ale Mig și Sukhoi.

Ca urmare a reorganizării, se preconizează reducerea personalului din administrația tuturor companiilor la mai puțin de o mie de persoane, în timp ce vor fi reduse aproximativ 5.000 de posturi de conducere. Rostec susține că reducerile nu se vor aplica și birourilor de proiectare.

 

Sukhoi și MiG produc în serie mai multe aeronave și au în dezvoltare alte proiecte 

 

În prezent, Sukhoi produce în serie avioane de luptă Su-30, Su-34 și Su-35 și lucrează la dezvoltarea și pregătirea pentru producția de serie a avioanelor multirol Su-57 (PAK FA) de generația a cincea, iar mai recent la avionul multirol cu un singur motor Su-75 Checkmate.

La rândul său. MiG, mai produce în serie avioane de luptă MiG-29 și MiG-35, iar în dezvoltare are anunțată aeronava de generația a cincea MiG-41 (PAK DP).

Comentariul autorului: Un prim mare pas în realizarea acestui amplu program a fost făcut în cursul anului 2020, când UAC a preluat companiile Ilyushin și Beriev, uzinele VASO și Aviastar-SP, precum şi o serie de întreprinderi pentru reparaţii de aeronave civile şi militare. Acestora le-au urmat compania Tupolev şi Uzina de Avioane din Kazan.

Restructurările, care se înscriu în Programului de stat pentru dezvoltarea industriei de aviaţie 2013-2025, au continuat să fie implementate deși au fost întâmpinate încă de la început cu critici și nemulțumiri din partea specialiștilor militari, aceștia preferând mai degrabă sistemul descentralizat, separat și concurențial între producători de tehnică de aviație.

Întreprinderile industriei aeronautice însumează o forță de muncă de aproximativ 400 de mii de persoane. Acestea sunt în mare parte ineficiente și consumatoare de buget, funcţionând pe baza unui sistem de planificare centralizată a comenzilor la nivelul statului, care ține mai puțin cont de rentabilitatea economiei de piaţă.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel