"A fost găsit sub fereastră". Continuă epidemia de sinucideri din Rusia; încă un oficial din Rusia a căzut de la etaj

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Actualul președinte rus Vladimir Putin și fostul președinte și premier Dimitri Medvedev, cândva un susținător al resetării relației cu SUA, după invadarea Ucrainei devenit una din vocile cele mai derapante și agresive în retorica anti-occidentală. Sursă:
Actualul președinte rus Vladimir Putin și fostul președinte și premier Dimitri Medvedev, cândva un susținător al resetării relației cu SUA, după invadarea Ucrainei devenit una din vocile cele mai derapante și agresive în retorica anti-occidentală. Sursă: Kremlin

Vicepreședintele companiei de stat ruse Transneft, Andrei Badalov, a murit după ce a căzut de la fereastra apartamentului său din Moscova. 

Inițial, moartea lui Andrei Badalov (62 de ani) a fost relatată de canalele Telegram Baza și Mash, iar ulterior această informație a fost confirmată și de presa oficială rusă și chiar de Transneft.

„Cadavrul lui Badalov a fost găsit sub fereastra unei clădiri de pe strada Rublevskaia. Cauza preliminară a morții este sinuciderea”, au declarat surse din cadrul anchetei, citate de TASS.

 

Epidemie de sinucideri în Rusia

 

Agențiile de aplicare a legii au declarat pentru TASS că decedatul a lăsat un mesaj de adio.

„Andrei Iurievici a venit la Transneft în 2021, într-o perioadă dificilă și tensionată. Încă de la primii pași, a participat activ la lucrările privind digitalizarea și automatizarea completă a proceselor de producție la scara întregului sistem de transport prin conducte”, a declarat compania petrolieră rusă, citată de Interfax , într-un comunicat după moartea lui Badalov.

Badalov s-a născut pe 17 august 1962, la Krasnodar. După absolvirea Institutului de Fizică Inginerească din Moscova, Badalov a lucrat la întreprinderi din complexul militar-industrial, a menționat site-ul web rusesc Meduza, aflat în exil.

Din iulie 2019, este directorul Institutului de Cercetare Voskhod, care dezvoltă sisteme automatizate pentru instituțiile rusești. Badalov a devenit vicepreședinte al Transneft în 2021. În această funcție, a fost responsabil pentru problemele de transformare digitală, tehnologia informației și automatizarea producției și a activităților economice.

Din 2022, mai multe personalități proeminente ruse, inclusiv reprezentanți ai industriei petrolului și gazelor, au murit în circumstanțe misterioase.

Cel puțin patru decese din 2022 au fost legate de gigantul energetic de stat Gazprom, în timp ce altele au implicat directori de la Novatek și Lukoil.

În aprilie 2022,  fostul vicepreședinte al Gazprombank, Vladislav Avaev, soția sa și fiica minoră  au fost găsiți morți la Moscova. Conform informațiilor preliminare, bancherul și-a ucis familia și apoi s-a sinucis. Presa a scris că motivul incidentului  ar fi putut fi un conflict bazat pe gelozie.

La câteva zile după moartea lui Avaev, fostul manager de top al Novatek, Serghei Protosenya, soția sa și fiica sa au fost găsiți morți în Spania. Presa spaniolă a scris la acea vreme că Protosenya și- a ucis soția și fiica și apoi s-a sinucis.

În septembrie 2022,  Ravil Maganov, președintele Lukoil, în vârstă de 67 de ani, a decedat  . Necrologul lui Lukoil  preciza că Maganov „a decedat în urma unei boli grave”. Presa rusă, inclusiv TASS și Interfax, a citat surse care au  afirmat că Maganov s-a sinucis la Spitalul Clinic Central din Moscova.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel