Este timpul ca Donald Trump să pună piciorul în prag în problema chestiunii rusești

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:
Fotografie ilustrativă: Donald Trump / flickr, Official White House Photo by Tia Dufour
EXCLUSIV
Fotografie ilustrativă: Donald Trump / flickr, Official White House Photo by Tia Dufour

Cu doar două zile înainte de Ziua Americii, oficiali de la Casa Albă au anunțat că administrația SUA suspendă ajutorul militar acordat Ucrainei. Dacă acest gest al președinției SUA are și o valoare de simbol, atunci mesajul care trebuie subînțeles este unul de rău augur pentru aproape toată lumea, inclusiv pentru soldații ruși de pe front.

Experții de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) au rezumat suficient de elocvent principalele motive pentru care este important ca SUA să continue sprijinul militar pentru Ucraina, motive pe care le vom enumera în continuare:  

”- Decizia de suspendare a ajutorului militar acordat Ucrainei va obliga, probabil, forțele ucrainene să continue să folosească materialele existente pe o perioadă mai mare, deși momentul exact al livrărilor planificate pe care Statele Unite le-au întrerupt rămâne neclar în acest moment;

- Suspendarea ajutorului SUA către Ucraina va accelera probabil câștigurile Rusiei pe câmpul de luptă, așa cum s-a întâmplat și în trecut cu suspendările anterioare ale ajutorului SUA;

- Suspendarea ajutorului SUA către Ucraina va consolida teoria victoriei a președintelui rus, Vladimir Putin, care postulează că Rusia poate câștiga războiul de uzură făcând progrese lente și depășind sprijinul occidental pentru Ucraina;

- Oficialii Kremlinului răspund la suspendarea ajutorului militar american prin exacerbarea publică a teoriei lui Putin despre victoria militară, considerând-o un succes - în opoziție directă cu obiectivul declarat al președintelui american Donald Trump de a aduce Rusia la masa negocierilor și de a realiza o pace durabilă și justă;

- Kremlinul folosește, de asemenea, suspendarea ajutorului acordat de SUA ca bază pentru a continua atacurile retorice împotriva eforturilor defensive europene, eforturi care sunt în conformitate cu inițiativa lui Trump ca Europa să își asume o mai mare parte a poverii apărării colective;

- Decizia SUA de a suspenda ajutorul militar acordat Ucrainei va afecta în mod deosebit abilitatea Ucrainei de a se apăra împotriva capabilităților sporite de atac ale Rusiei cu rachete cu rază lungă de acțiune și drone, care au provocat victime civile semnificative - în contrast puternic cu obiectivul declarat al președintelui Trump de a opri victimele civile din Ucraina.”

Pe lângă argumentele ISW, legate în special de interesele Ucrainei și ale națiunilor din Europa, trebuie precizate și motivele care au legătură cu interesele SUA.

Unul dintre argumente este că, prin a înceta Ucrainei să furnizeze arme de apărare de ultimă generație cum ar fi rachetele Patriot și munițiile pentru sistemele HIMARS, industria de apărare americană și Forțele Armate ale SUA nu vor mai avea posibilitatea să foloseacă singurul câmp de luptă de mare intensitate de după cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a inova. Construcția de arme performante se dezvoltă cel mai bine atunci când este în contact direct cu provocarea de cel mai înalt nivel, iar aceasta este una dintre cele mai importante lecții desprinse din toate conflictele armate.

Un al doilea argument este că industria SUA, fiind singura din lume care produce tipurile respective de arme și muniții va pierde oportunități de afaceri pe termen scurt, mediu și lung deoarece, golul va fi umplut în cele din urmă de industria de apărare a Europei, posibil cea israeliană sau sud-coreeană, desigur cu unele suferințe mai mari pentru poporul ucrainean care va fi mai puțin protejat pentru o anumită perioadă de timp.

Un alt motiv este legat chiar de intenția președintelui SUA, Donald Trump, de a stopa numărul mare de  victime, nu contează ce sunt ele civili sau militari, ucraineni sau ruși.

Din toată evoluția de până acum a negocierilor de pace și a conflictului ruso-ucrainean după ce Trump a preluat mandatul de președinte, rezultă că Ucraina, în schimbul păcii, a fost de acord cu aproape toate cererile făcute de SUA și Rusia, refuzând doar solicitările absurde de a se dezarma, de a recunoaște oficial ocupația Rusiei asupra teritoriilor ocupate, precum și cedarea restului regiunilor ocupate parțial de Rusia.

În schimb, Moscova nu a făcut nicio concesie semnificativă. Rezultă clar că cheia păcii este la Moscova și nu la Kiev și, în plus, mai rezultă că Ucraina va lupta până la ultimul soldat atâta timp cât Rusia nu oprește războiul. În aceste condiții de absență a unor presiuni puternice și pe toate planurile asupra celui care deține cheia încetării  războiului, conflictul se va prelungi cu siguranță, făcând și mai multe victime.

În plus, dacă armata rusă va ocupa fie și o singură localitate, de exemplu, din regiunea Dnipropetrovsk, nimeni nu poate fi sigur că  Moscova nu va continua luptele până când nu va ocupa întreaga regiune. Tot mai mulți oameni vor muri sau vor fi mutilați pentru restul vieții, iar cei mai mulți vor fi ruși. Iar, răspunsul Ucrainei și al lumii civilizate va fi același chiar dacă va fi ocupată toată Ucraina: nu se va recunoaște niciodată oficial ocuparea vreunui teritoriu ucrainean în urma acestui război nedrept.

 

În campania electorală din 2024, Donald Trump a anunțat că va opri războiul în 24 de ore

 

Desigur, doar cei naivi credeau așa ceva. După preluarea mandatului, s-a vehiculat termenul de 100 de zile. Și acesta s-a dovedit o presupunere greșită. Acum se vehiculează finalul anului 2025 ca posibil moment în care se vor opri luptele. Î

nsă după cum decurge războiul, termenul ar trebui schimbat pentru finalul anului 2026 și de ce nu chiar 2027. Armata rusă a început recent campania de vară cu scopul clar de a ocupa orașul Pokrovsk pentru a amenința și dinspre sud grupul de orașe din nord-vestul regiunii Donețk (Sloviansk, Kramatorsk și Konstantianivka - SKK).

La actualul ritm de luptă, dacă Rusia reușește să-l mențină, ocuparea orașului Pokrovsk nu va avea loc mai devreme de luna decembrie în acest an. Mai departe, pentru a ocupa și grupul de orașe SKK, ar mai fi nevoie de cel puțin încă un an.

Între timp, Moscova o să dorească să ocupe și regiunea Sumi sau de ce nu Harkovul. Pare mai degrabă un război foarte lung care s-ar putea încheia la finalul mandatului președintelui Trump despre care s-ar putea spune că l-a tolerat atunci când avea oportunitatea de a fi foarte ferm.

În chestiunea Iranului, Trump a fost foarte hotărât. Gestul lui de a ataca cu bombe de mare putere instalațiile nucleare iraniene ar putea fi mesajul de forță trimis indirect Moscovei iar dacă aceasta nu înțelege că este în interesul ei să oprească războiul atunci, Donald Trump ar avea suficiente motive să arate clar cu degetul cine este vinovat și ce trebuie făcut.

Când SUA au bombardat instalațiile nucleare iraniene, de fapt președintele Trump a salvat de la o distrugere sigură atât regimul ayatollahilor cât și forțele de rachete cu rază medie iraniene și facilitățile de producție a acestora. Totul era la îndemâna aviației israeliene, iar decizia președintelui Trump a avantajat mai mult Iranul decât Israelul.

Rusia are acum de ales. Crede că este în avantaj. Chiar s-ar putea să fie în avantaj pe termen scurt dar, costurile pe termen lung, unele prea mari, ar putea să o facă să repete soarta din Primul Război Mondial când a fost nevoită să iasă din război și să intre într-un război civil care, sub o formă sau alta, a continuat până când a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial.

Atunci, a fost salvată de SUA care, intrând la rândul lor în război, au întins o mână de ajutor tuturor aliaților. Rusia încă poate fi salvată tot de SUA, dar trebuie să înțeleagă că așa cum Moscova numește acest război ”chestiunea ucraineană”, cineva foarte puternic ar putea, peste câțiva ani, să numească Extremul Orient rus ca ”chestiunea rusească” și singura entitate care ar putea salva Rusia este un NATO foarte puternic și credibil, desigur sub conducerea SUA, care să spună un stop decisiv tuturor abuzurilor de forță.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel