Într-o intervenție în cadrul emisiunii „Euroatlantica”, moderată de Radu Dobrițoiu la Radio România Actualități, Ion Petrescu a atras atenția asupra unui decalaj semnificativ între România și alte state din regiune, în special Polonia, în ceea ce privește obținerea de beneficii economice și industriale din parteneriatele militare cu aliații occidentali.
„N-am avut bărbați de stat care să ceară”. De ce Polonia a reușit să facă offset pentru avioane americane F-16 iar noi nu
F-16 România. Primele avioane F-16 care au ajuns la Câmpia Turzii (Foto: MApN)
„Iar dacă e să vorbim despre ceea ce lipseşte industriei naţionale de apărare, să spunem franc, n-am avut bărbați de stat care să ceară, ca aceia de la Varșovia, să beneficiem de offset, de posibilitatea de a face contracte cu țări cu bogate tradiții în producția de armament, care să permită producerea și pe teritoriul României a unor componente ale armelor sau avioanelor sau altor structuri de tehnică de luptă pe care noi le-am achiziționat de la state aliate”, a declarat Petrescu, referindu-se direct la achizițiile de avioane F-16.
Colonelul Petrescu a subliniat contrastul evident dintre România și Polonia în ceea ce privește contractele de offset, adică acele înțelegeri prin care o parte din investiția în echipamente militare se întoarce în economia națională prin transfer de tehnologie, producție locală și creare de locuri de muncă. În timp ce Polonia a reușit să transforme achizițiile de F-16 într-un motor economic intern, România pare să fi ratat complet această oportunitate.
„Polonezii au luat avioane F-16 și au obținut offset pentru aceste avioane, ceea ce a însemnat numeroase locuri de muncă pentru muncitori polonezi în Polonia. Noi am luat avioane F-16 și până la data difuzării emisiunii dumneavoastră n-am auzit de niciun reportaj în rândurile muncitorilor care s-au ocupat de producerea de piese utile avioanelor F-16”, a punctat analistul.
Ion Petrescu consideră că această diferență nu ține doar de negocieri punctuale, ci de o atitudine generală, mai curajoasă și mai coerentă, pe care o au liderii politici din Polonia în raport cu partenerii strategici precum Statele Unite.
„Ei sunt cu un pas în fața noastră, sunt mai creativi, mai îndrăzneți și au capacitatea de a spune aliatului, partenerului strategic, America: „'Asta avem nevoie, pentru asta vrem să facem contractul'. Noi mai avem de lucrat aici”, a conchis Ion Petrescu.
De subliniat că nu vorbim doar de F-16 Fighting Falcon. Polonia a reușit să implice industria locală în programe de cooperare industrială și în alte programe, precum achiziția de sisteme Patriot sau Himars.
Noi versus ei. O comparație scurtă a achiziției de avioane de luptă F-16 de către România și Polonia
Avioane F-16 ale Poloniei și Olandei, înainte de decolare, în cadrul exercițiului NATO Frisian Flag
Polonia operează 48 de F-16 în versiunea Block 52. Acestea au fost achiziționate noi în 2003 pentru 3,5 miliarde de dolari și livrate până în 2009. A fost o achiziție majoră la vremea respectivă. Primul mare program de înzestrare al Poloniei, care a ales avioane F-16 noi, după prăbușirea Cortinei de Fier. F-16 a câștigat licitația organizată de Varșovia la începutul secolului XXI în fața avioanelor Gripen și Mirage 2000, iar primul avion a fost livrat din SUA în 2006.
F-urile poloneze sunt așadar în versiunea Block 52.
Amintim că așa cum anunțat într-o analiză și DefenseRomania anul trecut, Statele Unite au aprobat o modernizare semnificativă a flotei poloneze de avioane de luptă F-16 la versiunea Block 70 Viper - cea mai modernă - pentru un cost estimat de 7,3 miliarde de dolari. Acest efort de modernizare, care va viza 48 dintre avioanele F-16 ale Forțelor Aeriene Poloneze, subliniază o mișcare strategică a Poloniei de a-și spori capacitățile militare într-un peisaj geopolitic în schimbare.
România în schimb deține 49 de avioane F-16, dar într-o versiune mai veche decât cea a polonezilor. E vorba de Block 15 trecute prin programul MLU.
Țara noastră a achiziționat primele 17 avioane din Portugalia, unde au fost modernizate de OGMA, aeronavele fiind în configurația M.5.2R. Avioanele F-16 vor intra în țară într-o nouă etapă de modernizare, când la Aerostar Bacău acestea vor fi aduse la o configurație superioară, respectiv M.6.X.
F-16 Fighting Falcon aflat în dotarea României. Foto: NATO Air Command
Ulterior au mai fost achiziționate încă 32 de avioane F-16 din Norvegia, în aceeași versiune. Deși avioanele sunt la finalul perioadei de viață ele vor asigura tranziția către F-35, România optând pentru 32 de F-35.
Acestor 49 de F-uri românești, care vor asigura operaționalizarea a trei escadrile, se adaugă cele 18 avione olandeze F-16 care vor fi transferate de către Olanda țării noastre. Ele sunt parte a Centrului de Pregătire de F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea, singurul Centru de F-16 din Europa.
În luna aprilie anunțam că Olanda va transfera definitiv României avioanele din Centrul de Pregătire F-16.
În luna aprilie a acestui an, DefenseRomania anunța în exclusivitate că Olanda va transfera României definitiv 18 avioane de luptă F-16.
Iată că ulterior transferul a fost oficializat zilele acestea. Ceremonia de semnare a acordului privind transferul celor 18 avioane F-16 olandeze către România a avut loc în cadrul summitului NATO de la Haga. Ministrul Ionuț Moșteanu, prezent la eveniment, a fost cel care a semnat documentul oficial, împreună cu omologul său olandez, Ruben Brekelmans.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News