Două companii turceşti din industria de apărare, STM și HAVELSAN continuă să se angajeze, în continuare, în programul de modernizarea primelor dintre cele...
În cursul zilei de ieri două avioane F-15E Strike Eagle au efectuat lovituri aeriene vizând un depozit de armament la o bază controlată de SUA și aliați în nordul Siriei.
În după amiaza zilei de miercuri, democrații lui Pelosi au părăsit efectiv întâlnirea pe care o aveau cu președintele Trump, la Casa Albă. Acesta, într-un episod de furie dezănțuită la...
Exporturile de arme germane către Turcia în primele opt luni ale anului 2019 s-au ridicat la valoarea de 250,4 milioane euro (277 milioane dolari), mai mult decât în orice an începând din 2005,...
Trupele guvernului sirian însoţite de forţele ruse au intrat în oraşul Kobane, a anunţat miercuri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de Reuters.
Grecii ar putea suferi aceeași soartă ca și kurzii sirieni care au fost „abandonați” de Statele Unite, a declarat ambasadorul rus la UE, Vladimir Cijov, citat de Euractiv, transmite...
Doi jihadişti belgieni aflaţi în închisoare în nord-estul Siriei au evadat din centrul de detenţie, a anunţat miercuri în faţa unei comisii a parlamentului belgian Paul Van Tigchelt, şeful...
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut azi forţelor kurde să depună armele şi să se retragă din nordul Siriei, respingând apelul la încetarea focului al lui Donald Trump care şi-a...
Siria poate lupta cu Turcia dacă vrea recuperarea teritoriilor pierdute, a declarat miercuri preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, criticat pentru că a facilitat intervenţia militară turcă...
Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, a avertizat Turcia asupra consecințelor atacurilor sale militare din nordului Siriei și a solicitat ca Ankara să pună capăt incursiunii,...
Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat la telefon despre conflictul sirian cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan şi l-a invitat în Rusia ”în zilele următoare”, a anunţat Kremlinul...
Secretarul Apărării, Mark Esper, va călători săptămâna viitoare la Bruxelles pentru a cere membrilor NATO să implementeze „măsuri diplomatice și economice colective și individuale”...
Autorităţile turce au arestat 24 de persoane pentru difuzare de "propagandă neagră" pe reţelele sociale cu privire la operaţiunea militară a Ankarei din Siria, transmite Reuters care preia o...
Guvernul britanic a refuzat să se alăture aliaților săi pentru a opri vânzarea de arme către Turcia, sancțiune dorită de către puterile europene continentale ca urmare a operațiunii militare...
Guvernul naţionalist conservator al Ungariei şi-a exprimat marţi sprijinul faţă de ofensiva amplu criticată a Turciei împotriva unei miliţii kurde în nord-estul Siriei,...
Livrarea sistemelor de apărare antirachetă S-400 din Rusia către Turcia ar putea fi finalizate în noiembrie sau decembrie, a declarat președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, marți,...
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a respins categoric, marţi, în declaraţii acordate cotidianului Hurriyet, o propunere americană de a interveni pentru un armistiţiu în nordul Siriei,...
Guvernul canadian a anunţat marţi suspendarea temporară a "noilor autorizaţii de export către Turcia", "în special de materiale militare", ca reacţie la ofensiva militară a Ankarei în nordul...
Spania a anunţat marţi că nu va mai vinde Ankarei material militar 'susceptibil să fie utilizat' în operaţiunea lansată de Turcia împotriva forţelor kurde în nordul Siriei, pe care Madridul...
Armata siriană a preluat controlul deplin asupra orașului Manbij și a tuturor orașelor din jur, a declarat, marți, Ministerul rus al Apărării, transmite agenția Tasnim.
Ministrul de externe britanic, Dominic Raab, a anunţat marţi că Londra suspendă exporturile către Turcia de arme 'care ar putea fi utilizate' în ofensiva lansată de Ankara săptămâna trecută...
Zeci de bombe nucleare americane aflate la baza aeriană americană İncirlik din Turcia, din cauza potenţialului lor si pe fondul ofensivei turce intreprinsa de Erdogan în Siria, au deveni...
Pe 9 octombrie, Turcia a lansat o operațiune militară de anvergură în nordul Siriei, cu scopul declarat de a învinge unitățile de apărare ale kurzilor (YPG). Ofensiva militară a fost...
Cei aproximativ 1.000 de soldaţi americani desfăşuraţi în nordul Siriei au primit ordin să părăsească ţara, a indicat luni pentru AFP un responsabil american, sub rezerva anonimatului,...
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că armata turcă va ocupa orașul Kobani, situat la granița turco-siriană, ca parte a operațiunii militare „Sursa Păcii”, relatează...
Uniunea Europeană a condamnat luni operaţiunea militară declanşată la 9 octombrie de Turcia în nord-estul Siriei şi pregăteşte sancţiuni împotriva forajelor ilegale efectuate de Turcia în...
Preşedintele american Donald Trump a emis luni ipoteza potrivit căreia kurzii i-ar putea elibera în mod deliberat pe 'unii' prizonieri din gruparea jihadistă Statul Islamic, pe care îi deţin,...
Trupele armatei siriene au intrat în Tabqah, Ain Issa și Tel Tamer în nord-estul Siriei, după ce guvernul Damasc a ajuns la un acord cu kurzii din regiune pentru a desfășura trupe în zonă, a...
Decizia unor ţări europene de a opri vânzările lor de arme către Turcia nu va opri operaţiunea turcă în Siria, a declarat duminică preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, informează France...