Războiul civil din Libia: Forțele conduse de mareşalul Khalifa Haftar vor să preia controlul formal asupra țării

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Mareşalul Khalifa Haftar, liderul forţelor armate din estul Libiei, a anunţat luni că nu mai recunoaşte acordul de partajare a puterii din 2015, mediat de ONU, şi a asigurat că a obţinut "mandat (din partea) poporului" pentru a guverna ţara, promiţând totodată să continue ofensiva de cucerire a capitalei Tripoli, informează dpa.

Într-un discurs difuzat luni seara de postul de televiziune Libya al-Hadath, braţul său mediatic, Haftar a afirmat că acest acord "a distrus ţara" şi este acum "un lucru de domeniul trecutului". Mareşalul a afirmat că "acceptă voinţa poporului şi mandatul său", fără a preciza din partea cărei instituţii a primit mandatul invocat, informează AFP.

Haftar nu a menţionat implicaţiile politice ale acestui "mandat", în special rolul pe care îl va avea parlamentul din estul ţării şi guvernul paralel numit de aceasta adunare aleasă în 2014.

Pe 17 decembrie 2015 s-a semnat la Skhirat, în Maroc, un acord sub egida ONU între cele două conduceri rivale, de la Tripoli şi Tobruk, cu scopul de a se pune capăt celui de-al doilea război civil din Libia şi în urma căruia s-a creat Guvernul de Uniune Naţională (GNA) cu sediul a Tripoli. Sprijinit de parlamentul din estul Libiei, mareşalul Haftar se opune guvernului de la Tripoli, recunoscut de ONU.

Forţele sale "vor lucra pentru crearea condiţiilor necesare pentru construirea instituţiilor perene ale unui stat civil", a afirmat mareşalul libian luni seara.

Pe 23 aprilie, Haftar a cerut libienilor să aleagă o instituţie căreia să îi se încredinţeze misiunea de a guverna ţara după terminarea, conform propriei exprimări, a acordului de la Skhirat. În acel moment a menţionat o"declaraţie constituţională" pe baza căreia să fie guvernată ţara.

Parlamentul nu a comentat deocamdată anunţul mareşalului. Mohammed Ali Abdallah, un consilier politic din partea GNA, a estimat că Haftar "a dezvăluit lumii o dată în plus intenţiile sale autoritare". "Nu mai încearcă să îşi ascundă dispreţul faţă de o soluţie politică şi pentru democraţie în Libia. Declaraţia sa din această ţară este un ultim act disperat al unui om înfrânt", a declarat Mohammed Ali Abdallah, potrivit Agerpres.

Anunţul făcut de Haftar survine în pofida declaraţiei GNA, conform căreia forţele sale au recâştigat două oraşe strategice, la vest de capitală, de sub controlul Armatei Naţionale Libiene (LNA) a mareşalului Haftar.

Statele Unite au declarat că regretă sugestia lui Haftar potrivit căreia "schimbări în structura politică a Libiei pot fi impuse printr-o declaraţie unilaterală", conform unui comunicat al ambasadei americane în Libia, citat de dpa.

Ambasada a mai spus că salută orice oportunitate de dialog serios între cele două părţi cu privire la modul în care ţara poate avansa şi le-a îndemnat să declare o încetare imediată a ostilităţilor din motive umanitare care să conducă la o încetare a focului de durată.

Acuzat de rivali că doreşte să instaureze o nouă dictatură militară în Libia, mareşalul Haftar încearcă din aprilie 2019 să cucerească capitala Tripoli, conflict soldat până acum cu sute de răniţi şi peste 200.000 de persoane strămutate.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel