Peste 100 de prizonieri din tabăra mareșalului Khalifa Haftar au fost eliberați pentru "reconciliere naţională"

Eduard Pascu |
Data publicării:
Luptători din Armata Națională Libiană, aflaţi sub comanda mareşalului lui Khalifa Haftar
Luptători din Armata Națională Libiană, aflaţi sub comanda mareşalului lui Khalifa Haftar

O sută douăzeci de prizonieri din tabăra mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul Libiei, care au participat la ofensiva asupra capitalei Tripoli, au fost eliberaţi miercuri, în cadrul reconcilierii naţionale, relatează AFP.

Aceşti deţinuţi au fost eliberaţi la finalul unei ceremonii a autorităţilor de la Zawiya, un oraş situat la 45 km vest de Tripoli şi ai cărui combatanţi au participat la apărarea capitalei începând cu aprilie 2019, transmite Agerpres.

Membri ai Brigăzii 107 loiale mareşalului Haftar, ei au fost capturaţi în apropiere de Zawiya de combatanţi din acest oraş la începutul ofensivei asupra Tripoli.

Ceremonia a fost marcată de discursuri ale mai multor oficiali pe tema reconcilierii.

Abdallah Ellafi, vicepreşedinte al Consiliului prezidenţial, a pledat "să se meargă înainte pentru a reconstrui ţara" şi a militat pentru "reconciliere naţională".

După ceremonie, prizonierii şi-au putut revedea familiile care îi aşteptau la faţa locului.

Libia încearcă să se refacă după un deceniu de conflict care a urmat căderii, în 2011, a regimului lui Muammar Gaddafi, o perioadă de haos marcată de existenţa în ultimii ani a unor puteri rivale în Tripolitania (vest) şi Cirenaica (est).

Luptele între forţele loiale Guvernului de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONU şi cu sediul la Tripoli, şi cele ale mareşalului Haftar au luat sfârşit în vara lui 2020.

Un armistiţiu a fost încheiat din octombrie anul trecut şi un nou guvern de uniune tocmai a fost format, în urma unui proces sub egida ONU, pentru a gestiona tranziţia până la alegerile din decembrie acest an.

În decembrie 2020 şi ianuarie 2021, taberele rivale au efectuat un schimb de mai multe zeci de prizonieri, în conformitate cu acordul de încetare a focului şi facilitat de o comisie militară comună formată din cinci membri din fiecare tabără, notează AFP.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel