Egiptul mută și trimite un mesaj către Turcia: Bază militară la frontiera cu Libia

Nicolae Iordan |
Data publicării:
Sursă foto: Ministerul Apărării de la Cairo
Sursă foto: Ministerul Apărării de la Cairo

Egiptul se pregătește să inaugureze o nouă bază aero-navală la granița cu Libia, iar Cairo trimite un mesaj către Ankara, avertizând-o cu privire la o posibilă repoziționare a Frăției Musulmane în teritoriile libiene.

Noua bază, intitulată "Trei iulie", va fi inaugurată sâmbătă, 3 iulie, de președintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi. La ceremonie au fost invitați, de asemenea, șeful Consiliului prezidențial libian, Mohamed al-Menfi, președintele Camerei Reprezentanților, Aguila Saleh, și șeful Armatei Naționale Libiene (LNA), Khalifa Haftar. Cu toate acestea, până acum, prezența lor nu a fost confirmată de canalele oficiale.

Baza aero-navală a fost definită ca fiind cea mai mare din Egipt la Marea Mediterană. Aceasta este situată în regiunea Gargoub, în ​​nord-vestul Egiptului, la aproximativ 250 de kilometri de granița cu Libia, și va juca rolul de "bază de lansare". Scopul final este de a proteja teritoriile egiptene și suveranitatea națiunii asupra "direcțiilor strategice nordice și vestice". Această bază va găzdui exercițiile Qader 2021. 

Un purtător de cuvânt al armatei egiptene a precizat că, "Trei iulie" face parte dintr-un plan mai larg de dezvoltare, realizat de marina militară egipteană. Scopul este de a oferi sprijin logistic forțelor care operează în Mediterană și Marea Roșie, angajate în contracararea diverselor provocări și amenințări. Nu în ultimul rând, în acest fel, Cairo își propune să își protejeze interesele economice și să asigure rutele transportului maritim internațional, inclusiv în estul și sud-estul Mediteranei.

Potrivit experților militari, baza va face parte din flota nordică egipteană, care are ca zonă de responsabilitate coasta mediteraneană a țării. Amiralul în retragere Mohamed Mitwali, a declarat că aceasta este o regiune plină de capcane, mai ales în lumina evoluțiilor din Libia vecină, dar flota egipteană este bine echipată pentru a le face față. Se așteaptă ca noua bază, pe lângă faptul că este compusă din structuri, care să permită trupelor egiptene să se desfășoare strategic, va fi echipată cu o gamă largă de echipamente navale, inclusiv cu o navă portelicopter, pe care Egiptul a achiziționat-o din Franța în 2016, un submarin, fregate, corvete și vedete.

 

Turcia și Egipt interese diferite și în Libia

 

Inaugurarea bazei "3 iulie" vine într-un moment în care Libia, în pofida încetării focului semnată pe 23 octombrie și a progreselor politice ulterioare, continuă să fie o sursă de îngrijorare pentru Egipt. În timpul conflictului libian, Cairo a acordat sprijin omului puternic de la Tobruk, Khalifa Haftar, care controla efectiv estul Libiei. Președintele al-Sisi a declarat, pe 20 iunie 2020, că armata sa este pregătită să intervină în cazul în care trupele tripoline, asistate de Ankara, au trecut "linia roșie" din vecinătatea hotarelor egiptene. După încetarea focului și odată cu începerea drumului libian către tranziția democratică, Egiptul a arătat o abordare progresivă față de Tripoli. Cu toate acestea, rolul în creștere al Ankarei în regiune este cel care îngrijorează Cairo și, potrivit unor analiști, excluderea Turciei din Forumul Estului Mediteranean al Gazelor ar putea avea repercusiuni.

Egiptul și Turcia s-au angajat, în ultimele luni, într-un proces de apropiere, după o întrerupere a contactelor care a durat aproximativ opt ani. În pofida acestui fapt, unii analiști consultați de cotidianul "Al-Arab" consideră că deschiderea noii baze la Gargoub reprezintă o modalitate de a face față influenței turcești în Libia și refuzului Ankarei de a-și retrage forțele și mercenarii din Tripoli. Deschiderea noii baze vine apoi cu ocazia aniversării scoaterii oficiale de la putere a Frăției Musulmane din Egipt, care ar transmite alte mesaje. Unul dintre acestea este că orice încercare de a consolida prezența Frăției în Libia ar putea fi echivalată cu "mișcări decisive egiptene". În același timp, Cairo pare să-și sublinieze prezența și interesul pentru ceea ce se întâmplă la granița de vest.

Printre cele mai recente baze militare egiptene se numără cea de la Berenice, un oraș situat la Marea Roșie, în estul orașului sudic Aswan, la granița cu Sudanul, inaugurată pe 15 ianuarie 2020. Această bază are o suprafață de 150.000 de feddani (1 feddan=4200 mp, deci baza are o suprafață de 630 kmp) și include atât zone navale, cât și zone aeriene, o serie de unități de luptă și administrative, un aeroport, precum și buncăre și hangare pentru avioane.

Secțiunea navală este capabilă să găzduiască nave de mare capacitate, inclusiv fregate, portavioane și submarine. Expertul militar, Mohamed El Shahawi, a declarat că obiectivul fundamental al bazei din Berenice, este protejarea coastelor sudice egiptene și asigurarea navigației în Marea Roșie, cu deschidere spre Strâmtoarea Bab el-Mandeb.

Notă: Pe 3 iulie 2013, în Egipt, a avut loc o lovitură de stat, prin care președintele de atunci, Mohamed Morsi, a fost înlăturat din funcție.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel