Angela Merkel a cerut retragerea mercenarilor străini care luptă în Libia

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a cerut vineri retragerea mercenarilor străini din Libia, în timpul unei întrevederi cu preşedintele interimar al acestei ţări din nordul Africii, informează Agerpres, care citează DPA.

"Problema viitorului Libiei trebuie să fie decisă de forţele libiene şi de cetăţenii libieni, nu de o influenţă străină", a spus Angela Merkel la Berlin.

Cancelarul federal aflat la sfârşit de mandat a abordat şi problema alegerilor din Libia, programate pentru data de 24 decembrie. "Mai sunt încă multe de făcut", a spus ea.

După înlăturarea de la putere, în 2011, a liderului libian Muammar al-Gaddafi care a condus această ţară timp de decenii, Libia a devenit scena unui sângeros război civil, în care sunt implicate o serie întreagă de grupări şi miliţii. Un armistiţiu este în vigoare de anul trecut.

Mai devreme anul acesta, cu medierea Naţiunilor Unite a fost format un guvern de tranziţie care să conducă Libia până ce vor avea loc alegeri.

Anul trecut, guvernul german, care şi-a asumat un rol de mediator în conflictul din Libia, a găzduit un summit important la Berlin, menit să pună capăt amestecului altor state care livrează arme şi mercenari în această ţară.

Rusia, Turcia, Egiptul şi Emiratele Arabe Unite sunt implicate în conflictul din Libia

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel