Potrivit surselor occidentale, pe timpul tranzitului de-a lungul coastelor Franței, corveta rusească a fost monitorizată de fregata Commandant Blaison și de un avion de patrulare maritimă de tip F50M aparținând Forțelor Navale franceze. Operațiunea a fost coordonată cu aliații din cadrul NATO.
Corveta Merkury a ieșit din Marea Baltică pe 11 august, împreună cu corveta Boiky a Flotei ruse din Marea Baltică și distrugătorul Severomorsk al Flotei de Nord, cu care a participat la exercițiul operativ-strategic Scutul Oceanului-2023.
Pe 12 august, corveta a fost semnalată în zona Canalului Mânecii, unde a fost escortată de fregata britanică HMS Tyne.
Nava rusească urmează să intre în Marea Mediterană și să se deplaseze în zona portului Tartus din Siria. În lunile următoare, aceasta va îndeplini misiuni în cadrul Grupării navale operative a Forțelor Navale ale Rusiei din estul Mării Mediterane.
Corveta Merkury, cu numărul de bord 734, a fost construită la Șantierul naval nordic din Sankt Petersburg pentru FRMN. Aceasta a fost lansată la apă pe 12.03.2020, fiind denumită inițial Retivy și având numărul de bord 535. Pe 15.10.2021, nava a fost redenumită Merkury, în onoarea bricului militar cu 18 tunuri al Flotei din Marea Neagră, care s-a făcut remarcat în timpul războiului ruso-turc din perioada 1828-1829. Pe 13.04.2023, în timpul unei ceremonii desfășurate în cadrul Bazei Navale - Baltiysk, nava a fost introdusă oficial în compunerea FRMN, fiind inclusă în dotarea Diviziei 30 Nave de Suprafață - Sevastopol.
Având în vedere faptul că Turcia a închis strâmtorile de la Marea Neagră din cauza conflictului din Ucraina, corveta Merkury nu poate fi adusă la Sevastopol, urmând, probabil, să îndeplinească misiuni pentru o perioadă îndelungată în estul Mării Mediterane.
Din același motiv, în prezent, mai multe nave de luptă și de sprijin ale FRMN se află în Marea Baltică, fiind supuse unor procese de reparații și întreținere. Este vorba, în primul rând, de fregata Amiral Grigorovici și de submarinul Novorossiysk. De asemenea, nava de cercetare electronică Kildin se pare că se află deja în drum spre Marea Mediterană, părăsind recent Baza Navală - Baltiysk.
În ceea ce privește submarinul Novorossiysk, adus la Șantierul naval din Kronștadt în luna noiembrie a anului trecut, reprezentanții ruși au anunțat în aceste zile că va reveni în Marea Mediterană, cel mai probabil, în luna aprilie 2024.
Surse: twitter.com, t.me.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News