Cu toate acestea, acțiunile agresive ale Rusiei existau de mult, de dinainte de 2014, și ele doar au cunoscut, după 1990, doar o transformare, o adaptare la vremuri, fără să-și piardă cu nimic scopul.
Primele semne clare și care trebuiau să dea de gândit au fost conflictele care au apărut în spațiul ex-sovietic imediat după desființarea URSS. După ce au crezut că sunt libere, fostele republici sovietice au încercat să se îndepărteze de Rusia și să se apropie de spațiile de care se simțeau legate istoric.
Însă, bucuria lor a fost de scurtă durată pentru că războaiele au măturat, începând cu primii ani de după 1990, aproape toate aceste noi țări. Situațiile au rămas nerezolvate iar conflictele au devenit unele înghețate atârnând ca niște veritabile pietre de moară asupra noilor țări.
Au fost și alte semne că lucrurile nu funcționează cum trebuie în noua epoca a libertății. Unul dintre ele a fost invadarea Kuwaitului în 1990 de către Irakul lui Saddam Hussein. Atunci, deși o coaliție militară internațională a eliberat Kuwaitul în 1991, regimul dictatorial de la Bagdad a rămas funcțional, continuând să acționeze împotriva lumii libere.
Eroarea a fost corectată în 2003 de președintele SUA, George W. Bush, prin invadarea Irakului și înlăturarea lui Saddam, dar răul fusese făcut pentru că timp de 12 ani axa mondială a dictatorilor a rămas neatinsă, ducând la îngreunarea gestionării situației la nivel global.
Primul efect negativ de mare amploare al deciziei de a nu-l da jos în 1991 pe Saddam Husein a fost 11 septembrie 2001. Aparent, evenimentele nu sunt legate între ele dar, amestecul global de dictaturi și terorism care a coexistat în anii 1990 a supraîncărcat procesele de gestionare a situației de securitate.
Același fenomen a apărut odată cu apariția Statului Islamic
Vechii inamici ai lumii libere s-au disimulat în luptători împotriva terorismului și radicalismului, inclusiv dictatorii, iar Occidentul a lăsat din nou garda jos. Urmările le vedem acum în Ucraina, unde Rusia încearcă să profite de schimbarea profilului și anvergurii forțelor armate occidentale ca urmare a războaielor împotriva terorismului din Afganistan, Irak și din alte zone ale lumii.
George W. Bush, in ultimii ani de mandat, a părut să fi înțeles jocul Moscovei și din această cauză a încercat pe ultima sută de metri să integreze Ucraina și Georgia în NATO. Din nefericire, liderii europeni din acei ani nu au avut viziunea lui Bush, deși indiciile erau la vedere.
Regimul ayatollahilor din Iran a prosperat și el în această perioadă confuză când lumea liberă lupta cu terorismul. Faptul că acest regim nu a fost înlăturat, recent, de la putere cu ajutorul forțelor israeliene sprijinite de SUA, dându-i-se posibilitatea poporului iranian să-și aleagă liber destinul, ar putea fi o eroare strategică, la fel cum a fost faptul că lui Saddam Hussein i s-a permis în 1991 să rămână la putere încă 12 ani.
Momentul favorabil în Iran pare să fi fost pierdut, pentru că regimul se va înarma în cele din urmă cu arme nucleare și va continua să producă destabilizare regională și implicit globală. S-ar putea să fie nevoie de un război în toată regula, cum a fost cel din 2003 din Irak, pentru a se repara această greșeală în Iran.
Tot în aceasta perioadă tulbure, când Occidentul era atent în altă parte și minimaliza dictatorii, Coreea de Nord și-a crescut și ea postura militară, prin accesul la arme nucleare și rachete balistice.
Cum a fost totul posibil și cine este de vină?
Președintele Donald Trump, în a doua sa administrație, doar moștenește o situație plină de erori și ezitări care amenință securitatea și bunăstarea globală. Cine a creat aceasta amenințare globală? Cu siguranță nu lumea liberă a creat-o, dar lipsa de acțiune a Occidentului atât pentru a preveni cât în momentele cheie când istoria nu era încă scrisă, când lucrurile se puteau schimba cu mai puține eforturi, a permis dictatorilor de peste tot să se adune și să pună probleme.
În final, noi cu totii, oamenii care am trăit după 1990 pe întreaga planetă, ne-am adus mai mult sau mai puțin contribuția la acest dezastru prin superficialism și dezinteres în a înțelege istoria și mediul în care trăim. Donald Trump, ca președinte al celei mai puternice țări din lume în primul său mandat, dar și ca lider în comunitatea de afaceri, cum era anterior, a contribuit și el la această lume nesigură.
Omenirea are suficiente probleme, a se vedea doar cel mai recente - inundațiile istorice din Texas, cutremure devastatoare cum a fost cel din Turcia, pentru a mai suporta și derapajele dictatorilor sau a tot felul de lideri care intră cu picioarele în viața oamenilor obișnuiți.
În epoca informației și a senzorilor avansați, dar și a inteligenței artificiale aflată în plină evoluție, liderii lumii libere ar trebui să cunoască instant orice mișcare care destabilizează progresul țărilor lor și a omenirii în general. Măsurile de prevenire și răspuns ar trebui să fie cât mai proactive, corelate, rapide și decisive decât au fost vreodată, cel puțin între liderii lumii libere. Au toate instrumentele la îndemână.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
