Oficialii de la Kremlin, inclusiv miniștrii economiei și finanțelor, recunosc deschis riscurile unei recesiuni, descriind situația drept o „furtună perfectă”, potrivit unui raport al Wall Street Journal (WSJ). Pentru Washington și capitalele europene, această turnură nu ar trebui sa reprezinte doar o știre economică, ci o confirmare a faptului că sancțiunile, deși nu au aplicat o lovitură de knockout, funcționează ca o otravă cu acțiune lentă, erodând capacitatea Rusiei de a-și finanța agresiunea militara din Ucraina.
Efectul de „sugar rush” al cheltuielilor militare, care au ajuns la peste 6% din PIB, cel mai înalt nivel de la prăbușirea URSS, a mascat pentru o perioadă problemele structurale. Această infuzie de capital, care reprezintă aproximativ 40% din totalul cheltuielilor guvernamentale, a creat paradoxul ca cea mai sancționată economie majoră să aibă, temporar, o creștere mai rapidă decât multe state occidentale.
Însă acest stimulent artificial a alimentat o inflație galopantă, forțând banca centrală să majoreze dobânda de referință la un nivel record de 21%, o măsură care acum sugrumă ,,economia civilă''.
Cifrele oficiale sunt grăitoare - cele mai mari companii ruseşti riscă să falimenteze
Creșterea PIB-ului a încetinit dramatic la 1,4% în primul trimestru al anului, de la 4,5% în trimestrul anterior. Indicele PMI al S&P Global arată că sectorul manufacturier s-a contractat în iunie în cel mai alert ritm din ultimii trei ani.
Vânzările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% față de anul precedent. Problemele nu sunt abstracte, ele se resimt la nivel de companie. Rostselmash, cel mai mare producător de mașini agricole, a anunțat tăieri de producție și a trimis 15.000 de angajați în concediu forțat. În Siberia, operatorul rețelei electrice Rosseti Sibir se declară în pragul falimentului.
Piesa centrală a acestei drame financiare este Fondul Suveran de Bunăstare Națională (NWF) - pușculița de război a Kremlinului. Conceput pentru a acumula veniturile excedentare din vânzarea petrolului și pentru a acoperi deficitele bugetare, acest fond este acum secătuit într-un ritm alarmant.
Înainte de invazia pe scară largă, în fond se aflau active lichide (bani, aur, valută ușor convertibilă) în valoare de aproximativ 113 miliarde de dolari. Până la finalul lunii mai 2025, această sumă s-a prăbușit la doar 35,7 miliarde de dolari, ceea ce reprezinta o scădere de 68%. În fiecare lună, Kremlinul arde miliarde de dolari din acest fond pentru a acoperi găurile unui buget în care cheltuielile depășesc cu mult veniturile.
Pârghia strategică a Occidentului - prețul petrolului rusesc
Veniturile din petrol și gaze reprezintă aproximativ o treime din bugetul Rusiei. Fiecare dolar tăiat din prețul petrolului rusesc, prin sancțiuni și prin plafonarea prețurilor, se traduce direct într-o presiune fiscală mai mare și o epuizare mai rapidă a Fondului Suveran. Faptul că prețul țițeiului Urals s-a menținut constant sub nivelul de 69 de dolari pe baril, pe care se baza bugetul Rusiei pentru 2025, este o dovadă clară a eficienței acestei strategii.
Deși este puțin probabil ca aceste dificultăți economice să schimbe pe termen scurt obiectivele de război ale lui Putin, ele subminează fundamental narațiunea Kremlinului și capacitatea sa de a susține conflictul. Pariul lui Putin că poate supraviețui economic în fața Ucrainei și a aliaților săi occidentali pare din ce în ce mai hazardat.
Pentru factorii de decizie occidentali, mesajul este clar: presiunea economică funcționează. Propuneri precum reducerea plafonului de preț pentru petrol la 45 de dolari pe baril sau aplicarea mai strictă a restricțiilor nu sunt doar măsuri punitive, ci instrumente strategice menite să scurteze războiul.
Petrolul este ultimul as major din mâneca lui Putin. Sancțiunile sunt mijlocul prin care acesta poate fi neutralizat. Nu este nevoie să distrugi întregul pachet de cărți dacă poți elimina asul.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News