Emisiunea „Obiectiv EuroAtlantic” este difuzată de DefenseRomania în fiecare săptămână, în ziua de vineri, începând cu ora 11:00. Invitatul lui Tudor Curtifan din această ediție a podcastului este Sorin Encuțescu, coordonatorul strategiei industriei de apărare naționale.
Subiectul va fi reprezentat de războiul viitorului și cum schimbă acesta doctrinele, din perspectiva României.
Unul dintre punctele centrale ale discuției este modul în care războiul modern transformă doctrinele militare. Cazul Ucrainei este o lecție pentru toți: nu doar voința de luptă contează, ci și adaptabilitatea la noile tehnologii. Drona a devenit astăzi armă de primă linie, nu doar instrument de sprijin tactic.
Cum integrăm așadar aceste tehnologii emergente în structurile Armatei?
Și pentru că vorbim de lecții ale războiului modern va fi dezbătută și doctrina despre utilitatea tancului, infanteriei și tehnicii grea în conflictele viitoare.
În ceea ce privește industria, stat vs. privat în industria de apărare și un parteneriat dezechilibrat e una din temele discuției.
Un alt subiect sensibil abordat în interviu este viitorul companiilor de stat din industria de apărare, aflate deseori într-un dezechilibru competitiv față de firmele private.
Cum adaptăm cadrul legislativ care blochează adesea dezvoltarea industriei naționale de apărare și cooperarea reală cu partenerii internaționali face parte din temele de dialog.
Multe alte subiecte privind înzestrarea și modernizarea Armatei României, în cadrul podcastului.