Armenia denunță atacul azer: Forță fără precedent, implicarea Turciei, mercenari și armament modern

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: MoD of Armenia Twitter
EXCLUSIV
Sursă foto: MoD of Armenia Twitter

E.S. Serghey Minasyan, ambasadorul Armeniei la București, într-un interviu acordat DefenseRomania, a discutat despre situația din Nagorno-Karabah

Ca urmare a conflictului de anul trecut, Armenia a semnat un acord de pace prin care a cedat controlul asupra a peste 120 de oraşe şi sate din disputata regiune Nagorno-Karabah către Azerbaidja. Acordul a avut loc cu medierea Rusiei și a pus capăt la şase săptămâni de confruntări. Din teritoriile cedate face parte şi oraşul Shushi, numit Shusha de către azeri, care are o importanţă strategică.

Enclavă cu majoritate armeană alipită în 1921 la Azerbaidjan de autorităţile sovietice, Nagorno-Karabah şi-a proclamat unilateral independenţa în 1991, cu sprijinul Armeniei.

A urmat un război între Armenia şi Azerbaidjan. O încetare a focului a fost încheiată în 1994. Reluarea conflictului anul trecut a fost cel mai grav incident dintre cele două state din ultimii 30 de ani.

Ambasadorul Armeniei la București ne-a acordat un interviu în care a vorbit despre cele petrecute. Armenia denunță operațiune azeră fără precedent prin amploarea forței folosite și a tehnicii militare moderne, dar și prin prisma faptului că Turcia s-a implicat direct în conflict prin „plasarea de mercenari” din Orient în Nakorno-Karabah.

 

Erevanul denunță Implicarea Turciei prin mercenari aduși din Orient să lupte împotriva armenilor

 

DefenseRomania: Care sunt consecințele agravării situației din Nagorno-Karabakh în toamna anului trecut?

Ostilitățile la scară largă, inițiate de Azerbaidjan, la sfârșitul lunii septembrie 2020, au fost fără precedent atât prin amploarea lor și uzului de forță, cât și prin noile metode de desfășurare a operațiunilor militare și tehnica modernă folosită. Fără precedent a fost și implicarea, de partea Azerbaidjanului, a țării vecine, Turcia. Aceasta a plasat în Azerbaidjan teroriști internaționali din Orientul Apropiat, implicați în ostilitățile desfășurate împotriva armenilor în Nagorno-Karabakh.

De fapt, cred că ne-am confruntat, pentru prima oară în istorie, cu fenomenul folosirii teroriștilor internaționali în spațiul politic european; atunci când un stat partener UE – Turcia, susținând un alt stat partener UE și membru al Parteneriatului Estic – Azerbaidjan, a folosit mercenari în operațiunile militare îndreptate împotriva armenilor din Nagorno-Karabakh și a unui alt stat-membru al Parteneriatului Estic – Armenia. Și există multiple dovezi în acest sens din partea unor importanți lideri politici, state și instituții, cea mai recentă fiind adoptarea de către Parlamentul European a documentului ce demonstra implicarea directă a Turciei de partea Azerbaidjanului.

Ostilitățile în regiunea Nagorno-Karabakhului au luat sfârșit prin semnarea unui document trilateral între Armenia, Azerbaidjan și Rusia la 10 noiembrie 2020. Urmare a acestei Declarații, în regiunea de conflict a Nagorno-Karabakhului au fost plasate trupe rusești de menținere a păcii și au fost inițiate contacte între părți pentru deschiderea comunicațiilor.

Cu toate acestea, unele prevederi ale acestei Declarații, în special paragraful 8, în care este stipulat că toți civilii și militarii aflați în captivitate trebuie eliberați, nu sunt pe deplin respectate de partea azeră, având în vedere că unii prizonieri de război și civili continuă să fie ținuți în Azerbaidjan. Mai mult decât atât, în timpul operațiunilor militare au fost înregistrate acte de violență și atitudine inumană la adresa militarilor și civililor, au fost distruse nu doar monumente istorice și arhitecturale armenești de importanță culturală și religioasă, dar și edificii civile (precum spitale, maternități, școli). O parte a acestor monumente a rămas pe teritoriile care au ajuns sub controlul Azerbaidjanului, iar soarta lor este incertă, motiv pentru, care aceste chestiuni rămân, în continuare, în atenția structurilor și organizațiilor corespunzătoare, inclusiv a UNESCO.   

 

Perspective pentru soluționarea războiului

 

DefenseRomania: Care sunt perspectivele soluționării politice a conflictului?

În baza Declarației semnate pe 10 noiembrie 2020 au încetat ostilitățile și a fost instaurat regimul de încetare a focului. Totuși, elementul-cheie al conflictului din Nagorno-Karabakh – problema statutului său, trebuie determinat în cadrul activității celor trei țări ce co-prezidează grupul de la Minsk al OSCE, Federația Rusă, Republica Franceză și Statele Unite ale Americii. Toate cele trei țări au confirmat necesitatea soluționării definitive a conflictului respectând Principiile de Bază elaborate de acestea. O dovadă elocventă în acest sens este declarația în cadrul OSCE, comentată și de reprezentanții celor trei țări co-prezidatoare.

La fel de important este și faptul că la fel ca în anii anteriori, această poziție a celor trei state ce co-prezidează grupul de la Minsk al OSCE este susținută și de Uniunea Europeană și țările membre, dar și structurile europene. Am menționat deja documentele adoptate de Parlamentul European, la care se adaugă și Rapoarte anuale privind Implementarea Politicii Comune Externe și de Securitate și a Politicii Comune de Securitate și Apărare, în care este redat sprijinul pentru activitatea grupului de la Minsk al OSCE. În același spirit a fost adoptată și Declarația comună din 2 februarie a Președinților Delegației pentru relațiile cu Caucazul de Sud, europarlamentarul Marina Kaljurand, raportorul permanent al Parlamentului European pentru Armenia, eurodeputatul Andrey Kovatchev și raportorul permanent al Parlamentului European pentru Azerbaidjan, europarlamentarul Željana Zovko, despre necesitatea reluării negocierilor privind soluționarea conflictului din Nagorno-Karabakh. În această Declarație, este din nou sublinitată necesitatea efectuării schimbului de prizonieri de război, a păstrării patrimoniului cultural, dar și a altor solicitări de ordin umanitar, condiții care pot duce spre activizarea negocierilor pentru soluționarea conflictului din Nagorno-Karabakh, așa cum prevăd principiile de bază privind soluționarea, propuse de co-președinții grupului OSCE de la Minsk.

 

O implicare mai activă a UE în conflict

 

DefenseRomania: În timpul conflictului, dar și ulterior, România, alături de alte state UE a invocat necesitatea unei implicări mai active a Uniunii Europene în soluționarea conflictelor înghețate din spațiul ex-sovietic.

E adevărat, ultima escaladare militară în conflictul din Nagorno-Karabakh a condus spre mai multe reacții venite din partea țărilor UE-partenere, privind evitarea ostilităților în cadrul conflictelor armate, inclusiv în spațiul ex-sovietic.

În acest context, România a venit cu o propunere, ce a fost susținută de zece țări UE, în concordanță cu abordările generale UE, referitoare la evitarea reizbucnirii operațiunilor militare și desfășurarea negocierilor în cadrul”formatului existent”, care, în cazul Nagorno-Karabakhului, este formatul co-președinților grupului de la Minsk al OSCE.

Aș dori să subliniez, în acest context, că partea armeană a apreciat foarte mult îndemnurile României și a altor state-UE spre încetarea imediată a ostilităților și revenirea la o soluționare pe cale pașnică a conflictului.

În egală măsură, suntem recunoscători părții române pentru sprijinul financiar oferit prin Crucea Roșie Internațională, în valoare de 30.000 euro, pentru ajutorarea persoanelor care au avut de suferit în urma operațiunilor militare recente din Nagorno-Karabakh. Acest sprijin reprezintă un gest de umanitate important din partea României și nu doar la nivel de stat. În acest context, de remarcat este faptul că persoanele, care au avut de suferit în urma ostilităților au fost susținute prin acordarea de sprijin financiar și umanitar atât datorită eforturilor organizațiilor diasporale locale, dar și a persoanelor particulare, cetățeni români și nu doar de origine armeană. Acest sprijin a fost cu atât mai important cu cât a contribuit la alinarea greutăților celor suferinzi în zona de conflict.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel