Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat luni că Statele Unite ale Americii (SUA) au luat-o pe o cale greşită ameninţând şi folosind şantajul, în locul dialogului, şi că este...
Un număr de 159 de studenţi au început luni anul I la Academia Forţelor Aeriene ''Henri Coandă'' din Braşov, media cea mai mare la admitere fiind obţinută de Cardoş Maria Teodora din...
Vladimir Putin a fost ţinta unei ironii a preşedintelui Petro Poroşenko în timul unui interviu acordat de liderul ucrainean postului american de televiziune CNN. "Mulţumesc, domnule Putin, că...
China a anulat o reuniune pe teme de securitate cu ministrul american al apărării Jim Mattis care ar fi urmat să aibă loc în octombrie, a indicat duminică un înalt oficial american citat de...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat duminică sprijinul exprimat în cursul referendumului organizat duminică referitor la schimbarea numelui Macedoniei, apreciind că este o...
Rusia a anunţat duminică, odată cu împlinirea a trei ani de când Moscova s-a implicat militar direct în războiul din Siria, că până în prezent în acest război 112 militari ruşi şi-au...
Un militar din cadrul Batalionului 206 Artilerie Antiaeriană "General Mihail Lăcătușu" de la Ghimbav, Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa" din Brașov a fost găsit împușcat în cap,...
Emisarul ONU în Libia, Ghassan Salame, a declarat că este dificil să se organizeze alegeri pe 10 decembrie, aşa cum prevede calendarul adoptat la Paris, din cauza violenţelor şi a...
Coreea de Nord nu se va dezarma fără să aibă încredere în SUA, a afirmat sâmbătă la ONU şeful diplomaţiei nord-coreene, Ri Yong Ho, potrivit căruia "continuarea sancţiunilor îi...
Forţele militare ale SUA, Turciei şi Franţei trebuie să părăsească "imediat" Siria, a cerut sâmbătă de la tribuna ONU şeful diplomaţiei siriene, Walid al-Moualem, îndemnând totodată...
ONU a chemat sâmbătă Israelul şi mişcarea fundamentalistă palestiniană Hamas să evite violenţele, după ciocniri soldate cu moartea a şapte palestinieni vineri, potrivit bilanţului...
Îmbunătăţirea capacităţii de descurajare şi apărare a NATO pe flancul estic rămâne o provocare importantă, deşi s-au făcut într-adevăr multe progrese în această direcţie, a declarat...
Poliţia olandeză a arestat şapte indivizi care se pregăteau să comită "un atentat terorist de proporții uriașe" în cursul unui "mare eveniment" în Olanda cu ajutorul centurilor cu explozivi...
Ministrul de externe ungar Peter Szijjartó a admis vineri existenţa unor tensiuni între ţara sa şi Ucraina din cauza eliberării de paşapoarte ungureşti cetăţenilor ucraineni de etnie...
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi, de la tribuna Adunării Generale a ONU, că Iranul i-a cerut mişcării fundamentaliste şiite libaneze Hezbollah să se echipeze cu rachete...
Gardienii Revoluţiei au avertizat vineri Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite (EAU) să respecte 'liniile roşii' stabilite de Iran, pentru a nu se confrunta cu răzbunarea acestuia, după...
Statele membre ale GUAM - Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Republica Moldova - au subliniat necesitatea de a-şi uni eforturile şi a-şi coordona mai bine poziţiile pentru a-şi putea apăra...
Cooperarea dintre NATO şi Uniunea Europeană este fundamentală pentru menţinerea păcii şi a securităţii în regiunea ţării noastre, a declarat vineri Ioan Mircea Paşcu, în discursul din...
Americanii vor rămâne în Siria până când toate forţele iraniene vor pleca de această ţară, dar aceasta nu înseamnă neapărat o prezenţa militară pe teritoriul sirian, a declarat, joi,...
Judecătorul principal din procesul în apel, la Haga, al fostului lider politic al sârbilor bosniaci Radovan Karadzic a anunţat joi că se retrage, ca urmare a unei proceduri de recuzare împotriva...