Două avioane de luptă nigeriene au intrat în coliziune şi s-au prăbuşit în capitala Abuja, provocând panică printre locuitori, a declarat vineri un purtător de cuvânt al forţelor aeriene nigeriene, relatează dpa.
Pilotul unuia dintre avioanele de tip F-7 a murit în timpul accidentului produs deasupra cartierului Katampe din capitală în jurul orei 11:00 (10:00 GMT), a afirmat purtătorul de cuvânt Ibikunle Daramola într-un comunicat.
"Cu regret trebuie să anunţ că unul dintre piloţi, care a reuşit să se catapulteze din unul dintre avioanele F-7 care s-a prăbuşit astăzi, a murit", a spus el.
Avioanele făceau repetiţii pentru un spectacol aerian cu ocazia zilei independenţei Nigeriei, marcată pe 1 octombrie.
Martorii au afirmat că aripile avioanelor s-au lovit în aer iar unul dintre aparatele de zbor s-a prăbuşit pe un deal din capitala Abuja.
Pentru moment nu se ştie dacă există şi alte victime sau dacă au fost afectate clădiri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News