Forțele afgane dau lupte grele cu talibanii la frontiera cu Pakistanul

Eduard Pascu |
Data publicării:

Forţele afgane au lansat vineri o ofensivă pentru a prelua controlul asupra localităţii strategice Spin Boldak (sud), în apropiere de frontiera cu Pakistan, căzut în mâinile talibanilor miercuri, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei provinciei Kandahar, citat de France Presse.

Armata şi poliţia 'au lansat o operaţiune comună pentru a prelua controlul asupra Spin Boldak. Forţele afgane au ajuns până la piaţă' din oraş, a declarat Jamal Nasir Barakzai, transmite Agerpres.

Locuitori din Spin Boldak, contactaţi de AFP, au confirmat că la ora actuală au loc confruntări.

”Forţele afgane au intrat în piaţa din Spin Boldak, iar talibanii s-au retras. În acest moment se dau lupte intense între talibani şi forţele afgane”, a declarat joi dimineaţă unul dintre aceştia.

Talibanii au ocupat miercuri principalul punct de frontieră cu Pakistanul şi Spin Boldak, la aproximativ 30 km de graniţă, cu rol important pe ruta ce leagă Kandahar, capitala provinciei omonime şi mare oraş din sudul Afganistanului, de frontieră.

Punctul de frontieră din districtul Spin Boldak este cel mai important punct de trecere între Afganistan şi Pakistan şi o importantă zonă de schimburi comerciale.

Surse oficiale au transmis că un jurnalist indian, câștigător al premiului Pulitzer pentru fotografie, Danish Siddiqui, care lucra pentru Reuters a fost ucis.



Regiunea în care a fost ucis jurnalistul leagă Afganistanul - fără ieşire la mare - de drumul care duce spre oraşul pakistanez Karachi, port la Marea Arabiei, singura sa poartă către ocean.

Totodată, punctul respectiv de trecere duce spre provincia pakistaneză Balucistan (sud-vest), unde se consideră că se ascunde conducerea grupării talibane, şi spre oraşul pakistanez Quetta, unde talibanii răniţi primesc îngrijiri.

Confruntări aveau loc vineri şi la porţile Sheberghan, capitala provinciei nordice Jowzjan şi fief al mareşalului Abdul Rashid Dostum, un celebru comandant al războiului împotriva talibanilor, a anunţat viceguvernatorul provinciei, citat de AFP.

Provincia Jowzjan, care se învecinează cu Turkmenistanul, se învecinează cu regiunea Mazar-i-Sharif, al cărei capitală cu acelaşi nume este un mare oraş în nordul Afganistanului.

Puternicul lider de etnie uzbekă, Abdul Rashid Dostum, în vârstă de 67 de ani, este un foarte influent senior al războiului pe scena politică afgană, în pofida crimelor de război de care este acuzat, între care moartea a 2.000 de talibani în 2001, lăsaţi închişi în containere, acuzaţii pe care le-a negat întotdeauna.

Renumit pentru cruzimea şi loialitatea sa schimbătoare - în special în timpul conflictului împotriva trupelor de ocupaţie sovietice între 1979 şi 1989 - a fost vicepreşedinte sub preşedinţia lui Ashraf Ghani între 2014 şi 2020.

El a fost numit mareşal, cel mai înalt grad militar din Afganistan, în iulie 2020. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel