''Le cerem ţărilor vecine cu Afganistanul să nu permită o prezenţă militară a forţelor SUA sau NATO care intenţionează să se mute acolo după părăsirea teritoriului afgan'', a declarat ministrul de externe rus Serghei Lavrov, în intervenţia sa video în calitate de invitat la o conferinţă organizată de Iran cu participarea celorlalte ţări vecine Afganistanului: Pakistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan şi China.
Potrivit TASS, şeful diplomaţiei ruse a spus că în primul rând ţările membre ale NATO trebuie să contribuie la redresarea socio-economică a Afganistanului întrucât ele sunt singurele care au creat situaţia dificilă actuală în această ţară devastată de război.
Conform lui Lavrov, a sosit timpul ''pentru a începe munca de mobilizare pentru colectarea resurselor pentru a furniza asistenţă umanitară, economică şi financiară poporului afgan''. El a subliniat că Naţiunile Unite trebuie să joace un rol de coordonare în acest proces.
''Sper ca obiceiul occidentalilor de a organiza conferinţe de dragul conferinţelor este de domeniul trecutului. A sosit timpul pentru acţiuni concrete în această privinţă'', a adăugat ministrul rus de externe, citat de agenţia de presă TASS.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News