"Dacă Afganistanul nu returnează baza aeriană Bagram celor care au construit-o, Statele Unite ale Americii, SE VOR ÎNTÂMPLA LUCRURI GRAVE!!!", a scris liderul republican, pe platforma sa Truth Social.
El a evocat deja ideea în urmă cu câteva zile, în timpul unei conferinţe de presă cu premierul britanic Keir Starmer, în ultima zi a vizitei sale de stat în Regatul Unit.
"Unul dintre motivele pentru care ne dorim această bază este, după cum ştiţi, pentru că se află la o oră distanţă de locul în care China îşi produce armele nucleare", a declarat preşedintele american.
Situată la 50 de kilometri de Kabul, baza aeriană Bagram, cea mai mare din Afganistan, a servit drept bază forţelor americane timp de două decenii după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 şi după desfăşurarea pe teritoriul afgan a trupelor coaliţiei internaţionale conduse de SUA.
Donald Trump a deplâns în repetate rânduri după întoarcerea sa la Casa Albă pierderea de către SUA a bazei de la Bagram, criticându-l pe predecesorul său, Joe Biden, pentru modul în care a gestionat retragerea SUA din Afganistan. Republicanul a deplâns, de asemenea, influenţa crescândă a superputerii rivale China în Afganistan.
Despre încercarea americanilor de a recupera baza militară Bagram a scris și publicația noastră în urmă cu câteva zile, în timpul vizitei președintelui american la Londra.
O retragere controversată și un viitor incert pentru Afganistan
Retragerea din Afganistan a început sub administrația Trump în martie 2020, cu un acord care prevedea retragerea totală a trupelor până la 1 mai 2021.
Biden a extins termenul până în august 2021. La 3 iulie 2021, americanii au predat baza Bagram forțelor de securitate afgane, fără prea mult fast. Gestul s-a dovedit a fi unul cu consecințe dramatice. Câteva săptămâni mai târziu, talibanii preluau controlul total asupra țării.
Trump a criticat în repetate rânduri decizia de a părăsi Bagram, subliniind că el ar fi păstrat controlul asupra acestei baze strategice. Fără Bagram, aeroportul din Kabul a devenit singurul punct de plecare pentru haotica evacuare a americanilor și a afganilor, un episod tragic care a marcat profund opinia publică.