Practic, din 33 de cetățeni români înregistrați în Afganistan, doar 16 au solicitat să plece. Pe plângă cetățeanul român evacuat, ceilalți nu au reușit să ajungă la aeroportul din Kabul din motive evidente de securitate.
Aeroportul e în continuare luat cu asalt de afganii care fug din calea talibanilor. Totodată, în tot orașul talibanii au înființat filtre, iar condițiile de deplasare pentru cetățenii occidentali sunt deosebit de periculoase.
Dar pe lângă acești cetățeni români care nu pot ajunge la aeroport, o altă problemă e reprezentată de cetățenii români care refuză evacuarea.
Potrivit unor surse oficiale citate de cei de la Digi24, o parte dintre românii care nu vor să plece sunt angajați ai ONU și aceștia au decis să rămână, urmând să plece odată cu cei de la Organizația Națiunilor Unite, iar alții lucrează la o mare companie de securitate cibernetică. Sursa citată precizează că aceștia doresc să urmeze planul de evacuare al companiei.
Din românii care nu pot ajunge la aeroport 14 sunt angajați ai unei firme de securitate și se află într-o clădire din Kabul, în timp ce al 15-lea e în altă locație.
Tot azi, premierul Florin Cîțu a anunțat că se încearcă găsirea de soluţii pentru aducerea la aeroportul din Kabul a celorlalţi români care urmează să fie evacuaţi din Afganistan.
"Monitorizăm, încercăm să găsim soluţii, sunt mai multe canale prin care lucrăm, nu pot să vă spun mai multe, exact cum lucrăm. Nu pot să vă spun nimic despre operaţiunea militară a României în acest moment", a spus premierul României.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News