Talibanii cer eliberarea combatanților din închisoare, precizând că demersul face parte din acordul cu SUA

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Talibanii au cerut sâmbătă eliberarea tuturor combatanţilor săi aflaţi în închisorile afgane, susţinând că un astfel de demers face parte din acordul semnat cu Statele Unite în februarie, la Doha, ca măsură preliminară înaintea negocierilor interafgane de pace, transmite Agerpres, citând EFE.

"Nu s-a realizat întregul proces de eliberare de prizonieri care trebuia încheiat în cele trei luni anterioare începerii dialogului interafgan în conformitate cu acordul (cu SUA)", au transmis insurgenţii într-un comunicat.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat pentru EFE că gruparea doreşte "eliberarea tuturor" insurgenţilor talibani. "Trebuie să ne elibereze toţi prizonierii, iar noi îi vom elibera pe ai lor", a insistat el.

Guvernul afgan a respins deja ideea de a elibera mai mulţi insurgenţi, susţinând că talibanii nu respectă înţelegerea de a-i ţine departe de lupte pe combatanţii puşi deja în libertate.

Anul trecut, executivul de la Kabul a eliberat circa 5.000 de deţinuţi talibani în schimbul a 1.000 de prizonieri din rândul forţelor de securitate, conform prevederilor acordului de la Doha.

Principalul consilier al preşedintelui afgan Ashraf Ghani, Waheed Omer, a declarat recent că eliberarea de deţinuţi talibani ar putea fi o temă de discuţie dacă aceştia acceptă pacea şi starea actuală de fapt din Afganistan. Numărul deţinuţilor talibani care se mai află în închisorile afgane nu este clar, dat fiind că, potrivit purtătorului de cuvânt al grupării, "duşmanul continuă să bage oameni la puşcărie".

 

Circa 11.000 de insurgenți ar putea fi eliberați



În noiembrie 2019, preşedintele Ghani a sugerat că circa 11.000 de deţinuţi talibani ar putea fi eliberaţi dacă gruparea insurgentă accepta pacea.

În comunicatul de duminică al talibanilor, insurgenţii au mai acuzat forţele afgane că au lansat operaţiuni la scară largă împotriva lor, în timp ce avioane americane au efectuat raiduri aeriene în unele cazuri, "nerespectând acordul, prin sprijinirea forţelor afgane". În plus, talibanii au reclamat şi faptul că liderii lor nu au fost scoşi de pe lista de sancţiuni a ONU, acţiuni ce "demonstrează lipsa de angajament a celeilalte tabere faţă de procesul de pace", potrivit comunicatului citat.

Solicitările menţionate în comunicat sunt, se pare, principalele justificări ale negociatorilor talibani pentru a nu participa la convorbirile interafgane, paralizate de absenţa talibanilor de aproape patru săptămâni, remarcă EFE.

"Suntem angajaţi în privinţa negocierilor şi a altor elemente privind acordul de la Doha, însă cealaltă parte (SUA şi guvernul afgan) nu şi-a îndeplinit şi nici nu şi-a respectat până în prezent obligaţiile", a avertizat Mujahid.

Convorbirile interafgane între reprezentanţii guvernului de la Kabul şi talibani au început la 12 septembrie 2020, dar după cinci luni de negocieri nu s-au produs progrese semnificative.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel