Talibanii avertizează că înfrângerea SUA în Afganistan este o lecție pentru alți invadatori și pentru întreaga lume

vehicul-militar-humvee-afganistan_62375900
Înfrângerea SUA, care au părăsit Afganistanul în noaptea de luni spre marţi, după o prezenţă de 20 de ani, este o lecţie pentru alţi invadatori şi pentru întreaga lume, a declarat marţi un purtător de cuvânt al talibanilor, potrivit Agerpres, care citează AFP.

"Este o mare lecţie pentru alţi invadatori şi pentru viitoarea noastră generaţie", a declarat principalul purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, pe aeroportul din Kabul.

"Este de asemenea o lecţie pentru întreaga lume", a adăugat el.

Zabihullah Mujahid a mai declarat că victoria este a tuturor afganilor şi a dat asigurări că talibanii vor să menţină "relaţii diplomatice bune" cu SUA.

"Felicitări Afganistanului (...) Această victorie este a noastră, a tuturor", a spus purtătorul de cuvânt. "Vrem să avem relaţii bune cu SUA şi cu lume", a adăugat el.

Ultimii soldaţi americani au părăsit Afganistanul în noaptea de luni spre marţi, după un război de 20 de ani.

Statele Unite au lăsat astfel ţara în mâinile talibanilor, după cel mai lung război din istoria lor.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close