Spania și SUA au convenit ca două baze militare din sudul țării să primească afgani care au colaborat cu americanii

us_army_sua_soldati_43891100
Sursă foto: Naval Station Rota, Spain Facebook
Preşedintele american Joe Biden şi premierul spaniol Pedro Sanchez au convenit ca două baze militare din sudul Spaniei să fie folosite pentru a primi afgani care au lucrat pentru guvernul american, a anunţat duminică guvernul spaniol, relatează Agerpres, citând Reuters.

Într-o conversaţie telefonică de 25 de minute de sâmbătă noapte Biden şi Sanchez au convenit ca bazele de la Moron de la Frontera, din apropiere de Sevilla, şi Rota, din apropiere de Cadiz, să fie folosit pentru refugiaţi din Afganistan până când se fac aranjamente pentru călătoria lor în alte ţări.

"Pedro Sanchez şi Joe Biden au convenit asupra utilizării bazelor de la Moron şi Rota pentru a găzdui afgani care au lucrat cu SUA în perioade de tranzit spre alte ţări", a anunţat guvernul spaniol într-un comunicat dat publicităţii duminică.

"Tocmai am avut o conversaţie substanţială cu preşedintele Joe Biden în care am abordat mai multe subiecte de interes comun, în special situaţia din Afganistan şi colaborarea dintre guvernele noastre în evacuarea cetăţenilor din acea ţară", a postat Sanchez pe Twitter.

Un avion care transporta 110 refugiaţi afgani şi familiile lor a ajuns la centrul de tranzit al UE aflat într-o bază militară din afara Madridului sâmbătă seară, între care 36 de persoane care au lucrat pentru administraţia americană în Afganistan.

Baza este folosită pentru a găzdui refugiaţi afgani care au lucrat cu UE şi familiile lor, care apoi se vor muta în alte ţări din blocul comunitar.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close