Era începutul unui război care avea să escaladeze în februarie 2022, odată cu invadarea pe scară largă a Ucrainei, fapt ce a culminat cu cea mai mare criză de securitate în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.
„Trebuie să o spun deschis, trebuie să îi tratăm pe ruși corect. (...) Vladimir Putin nu acceptă fraze ca cea în care Barack Obama a declarat Rusia putere regională. Nu putem vorbi așa de Rusia! Rușii vor să fie tratați de la egal la egal și aici au dreptate”, avea să răspundă în 2015 celebrul Jean-Claude Juncker, pe atunci președinte al Comisiei Europene.
Cuvintele sale descriu cu exactitate stare de dolce far niente a Occidentului în momentul izbucnirii războiului împotriva Ucrainei.
Cu toate că după 2012, odată cu revenirea ca președinte la Kremlin a lui Vladimir Putin, noua direcție în care mergea Rusia, una profund anti-occidentală era cât se poate de clară. Mai convenabil a fost pentru liderii europeni de la vremea respectivă să privească în altă parte.
Dacă înainte de 2012 Vladimir Putin se erija într-un partener al Occidentului, după revenirea sa ca președinte și, mai ales în urma masivelor proteste privind fraudarea alegerilor, Putin a preluat un narativ profund anti-occidental, anti-american, nu de puține ori la granița cu paranoia.
Atunci războiul hibrid purtat prin vectorii și aparatele de propagandă rusă a cunoscut o accelerare uriașă inclusiv la nivel cultural. Samuel Huntington, în celebra lucrare „Ciocnirea civilizațiilor”, arăta că până la mijlocul anilor 1990, unele civilizații non-occidentale, printre care și cea ortodoxă condusă de Rusia, au ezitat să proclame superioritatea acestora față de cultura occidentală. Huntington a murit în 2008 fără să apuce momentul 2012, când Rusia a început această proclamare.
Putin, Stalin și nostalgia Războiului Rece. O ecuație în care Rusia a pus China lângă SUA
Pentru multă lume modul nostalgic în care Vladimir Putin se raportează la regimului stalinist poate fi un mister în contextul modului diferit în care Putin și Stalin se poziționează din punct de vedere ideologic sau al relației cu ortodoxia, dar și în contextul crimelor abominabile din perioada stalinistă, pe care conducerea politică a Rusiei de azi nu le neagă neapărat, dar le ocolește abil. Stalin însă a contribuit din punct de vedere politic la ordinea postbelică de după 1945 și la ceea ce s-a conturat o lume bipolară, împărțită în perioada Războiului Rece în sferele de influență ale URSS și ale Statelor Unite ale Americii.
Stalin a oferit URSS-ului statutul de superputere, pe picior de egalitate cu America, iar reflexele fostului KGB-ist Vladimir Putin nu aveau cum să nu fie ancorate în perioada respectivă. În 2011 Vladimir Putin afirma public că destrămarea URSS a fost „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut”.
Dar Putin nu tânjea după sistemul comunist, ci exact după acea lume bipolară împărțită în sfere de influență între două superputeri.
Invadarea Ucrainei și readucerea ei în sfera rusă de influență vizează în fond, pe lângă control teritorial, refacere pe cale violentă a noii ordini mondiale și reafirmarea Rusiei ca superputere într-o lume bipolară. Căci pe lângă viitorul său politic și chiar biologic, Vladimir Putin joacă în Ucraina și revenirea la bipolaritate, care de această dată ar fi trebuit să fie una ruso-chineză.
Ceea ce se conturează însă e o bipolaritate, cu decalaje nu atât de mari ca în perioada Războiului Rece față de celelalte puteri, dar una sino-americană.
Calculele la Moscova au fost greșite. Azi, pentru a supraviețui din punct de vedere economic și implicit și militar pe front, Rusia a fost nevoită să intre în sfera de influență a Chinei și să facă Beijingului concesii ce înainte de 2014 erau de neînchipuit. O blocare a apropierii ruso-chineză a fost în viziunea Washingtonului încă din perioada Războiului Rece un obiectiv principal. Ucraina a schimbat paradigma.
Cu alte cuvinte, azi, încet dar sigur, China înghite Rusia. O Chină cu un PIB ce se apropie vertiginos de ce al SUA, colosal mai mare decât al Federației Ruse, cu o strategie și o viziune pe termen lung, înzestrată cu răbdare strategică foarte bine conturată în atingerea obiectivelor hegemonice cu ajutor economic, militar și soft power ce maschează abil instincte revizioniste și exportul unui regim politic profund incompatibil cu valorile democratice occidentale și statul de drept. Un pericol, pe termen lung, mai pregnant decât Federația Rusă.
Rămâne deschisă însă întrebarea ridicată de președintele Barack Obama în urmă cu nouă ani, mai e azi Rusia o putere globală sau doar una regională?
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
