O femeie afgană a născut într-un C-17 Globemaster american aflat în misiune de evacuare din Afganistan

Tudor Curtifan |
Data publicării:
C-17 Globemaster III, sursă foto: US Air Force
C-17 Globemaster III, sursă foto: US Air Force

O femeie afgană a născut la bordul unui avion de tip C-17 Globemaster al SUA după ce a intrat în travaliu în drum spre baza militară americană de la Ramstein, din Germania, a anunţat duminică Comandamentul american pentru mobilitate aeriană, relatează Agerpres, citând DPA şi AFP.

Ea a început să aibă contracţii şi "complicaţii" în timpul zborului de la o bază americană din Orientul Mijlociu spre Germania, dar starea ei s-a ameliorat după ce avionul de transport C-17 Globemaster  a zburat la o altitudine mai joasă, crescând presiunea atmosferică din avion, a precizat sursa citată pe Twitter.

Manevra a contribuit la salvarea vieţii ei. Imediat ce aeronava a aterizat la Ramstein, femeia a născut în avionul de transport cu ajutorul militarilor. Mama şi copilul se simt bine şi au fost transportaţi într-o unitate spitalicească din apropiere.

În imaginile difuzate de armata americană femeia poate fi văzută pe o targă scoasă din avion de soldaţi americani.

De sâmbătă seară, 2.300 de persoane au fost aduse din Afganistan la baza Ramstein cu 17 avioane, urmând ca duminică şi în zilele următoare să se desfăşoare şi mai multe curse.

De pe 14 august, circa 17.000 de persoane au fost evacuate de SUA din Afganistan, între care 2.500 de americani.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel