NATO promite că afganii care nu au mai putut fi evacuați nu vor fi uitați

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi că este "esenţial" ca aeroportul din Kabul să rămână deschis şi a promis să nu-i uite pe cei care încearcă să fugă de regimul taliban după plecarea ultimilor soldaţi americani.

"Este esenţial să păstrăm aeroportul deschis, atât pentru a permite ajutorul umanitar, cât şi pentru a ne asigura că putem continua să scoatem oamenii din ţară, cei care doresc şi care nu au putut beneficia de evacuarea militară", a declarat el în cadrul unui interviu pentru AFP.

"Suntem cu toţii angajaţi în a continua să facem mari eforturi pentru a-i scoate din ţară. Nu îi vom uita", a adăugat Stoltenberg.

Ultimul zbor american a decolat de pe aeroportul din Kabul în noaptea de luni spre marţi, la finalul unei operaţiuni de salvare precipitate pentru evacuarea a peste 123.000 de persoane, în special personal al ţărilor aliate şi afgani care au lucrat pentru acestea.

 

Soltenberg a dat asigurări că Aliații vor menține presiunea diplomatică pentru ca afganii care vor să plece din țară să o poată face



Jens Stoltenberg a dat asigurări că aliaţii vor menţine presiunea diplomatică asupra noilor stăpâni ai ţării pentru ca ei să permită plecarea afganilor care se simt în pericol.

El a felicitat Turcia, membră a NATO, care a propus să joace un rol în securizarea aeroportului. Şeful Alianţei Nord-Atlantice a mulţumit unui număr de circa 800 de membri ai personalului civil al organizaţiei care au contribuit la gestionarea podului aerian.

"Vom continua să lucrăm cu aliaţii NATO şi alte ţări pentru a-i ajuta pe oameni să plece. Talibanii au transmis cu claritate că vor autoriza plecările, îi vom judeca pe talibani după ceea ce spun, dar şi după ceea ce fac", a declarat Stoltenberg.

"Şi vom utiliza mijloacele noastre de presiune politică, diplomatică şi economică pentru a face în aşa fel încât oamenii să poată pleca. Este important pentru că aliaţii NATO sunt acolo de mulţi ani", a adăugat secretarul general al NATO.

În viitor, a subliniat Stoltenberg, cei 30 de membri ai Alianţei Nord-Atlantice vor examina cu atenţie ce nu a funcţionat în cadrul misiunii lor vizând instalarea în Afganistan a unui guvern şi a unei armate capabile să reziste talibanilor.

"Este una dintre întrebările dificile pe care trebuie să ni le punem, în contextul în care vom declanşa acum un proces de evaluare şi analiză pentru a trage învăţămintele în cadrul NATO", a mai declarat el pentru AFP, notează Agerpres.

"Pentru că trebuie să înţelegem mai bine ceea ce a mers prost, dar şi să ne analizăm realizările în Afganistan, în special în materie de luptă împotriva terorismului", a mai spus Jens Stoltenberg.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel