Israelul nu va permite Iranului să dețină arme nucleare și și-a anunțat aliații că va acționa pe cont propriu dacă e cazul

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Armata Israelului, sursă foto: Israel Defense Forces
Armata Israelului, sursă foto: Israel Defense Forces

Israelul este pregătit să întreprindă acţiuni pe cont propriu împotriva Iranului dacă va fi nevoie, a avertizat luni ministrul de externe israelian Yair Lapid, chiar în ziua în care au fost reluate negocierile asupra programului nuclear iranian, la Viena, în cadrul celei de-a opta runde de contacte, transmite Agerpres, care citează EFE.

"Desigur, preferăm să acţionăm în cooperare (cu comunitatea) internaţională, dar dacă este nevoie, vom acţiona singuri. Ne vom apăra singuri", a declarat Lapid în faţa Comisiei pentru Afaceri Externe şi Apărare din Knesset (parlamentul israelian).

Israelul s-a opus reluării discuţiilor pentru reactivarea Planului de Acţiune Integrală Comună (cunoscut după sigla sa în engleză, JCPOA), pe care Iranul l-a semnat în 2015 cu aşa-numitul Grup 5+1 (SUA, Rusia, China, Franţa, Regatul Unit şi Germania) şi din care Washingtonul s-a retras în 2018 la decizia preşedintelui american de la acea vreme, republicanul Donald Trump, care a impus noi sancţiuni împotriva Teheranului.

 

Israelul avertizează comunitatea internațională că Iranul înșală lumea



Actualul preşedinte al SUA, democratul Joe Biden, s-a luptat pentru reluarea negocierilor în vederea ajungerii la un nou acord, în pofida intenţiilor Israelului de a bloca acest dialog, deoarece consideră că reprezintă doar un pretext al Iranului pentru a cere ridicarea tuturor sancţiunilor fără să pună capăt programului său de înarmare nucleară, notează EFE.

"Le-am prezentat aliaţilor noştri câteva informaţii secrete concrete care demonstrează că Iranul înşală lumea întreagă în mod sistematic", a declarat Lapid care, în 2023, va prelua şefia prin rotaţie a guvernului de coaliţie israelian. "Unicul lucru de care îi pasă Iranului este să fie ridicate sancţiunile şi să se investească miliarde de dolari în programul său nuclear, pentru ca aceste fonduri să fie canalizate către Hezbollah (miliţia şiită care controlează sudul Libanului - n.r.), Siria, Irak şi reţeaua teroristă pe care a extins-o în întreaga lume", a adăugat el.

Iranul continuă să facă progrese în ceea ce priveşte îmbogăţirea uraniului care poate fi folosit pentru fabricarea de bombe nucleare cu scuza că acordul nuclear este paralizat din 2018, motiv pentru care Biden a încercat să-l reactiveze, iar Uniunea Europeană negociază şi ea la Viena, unde au avut loc deja şapte runde de negocieri indirecte, însă fără mari rezultate, notează EFE.

 

Israelul a dat asigurări că nu va permite sub nicio formă ca Iranul să devină stat nuclear



Israelul nu va permite ca Iranul să se transforme într-un stat nuclear, a insistat Lapid, care a apreciat că "principala provocare de politică externă pentru Israel o reprezintă stoparea programului nuclear iranian". Lapid a menţionat că, în ultimele luni, Israelul a menţinut "un dialog intens" cu toate ţările implicate în negocieri, cărora le-a transmis fără echivoc că "Israelul nu se opune unui acord bun", dar că nu va accepta un acord care "să nu permită o supraveghere reală a programului nuclear iranian, a banilor iranieni sau a reţelei teroriste iraniene".

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, s-a aflat săptămâna trecută în Israel pentru a aborda dosarul iranian cu premierul israelian Naftali Bennett şi cu Lapid, care a călătorit în ultima lună la Moscova, Paris şi Londra în acelaşi scop.

În acelaşi timp, premierul Bennett a declarat marţi că Israelul nu se va opune automat unui acord nuclear cu Iranul, dar a cerut ca puterile lumii să adopte o poziţie mai fermă, transmite Reuters.

"Nu suntem fetiţa care l-a luat pe 'nu' în braţe", dar Israelul preferă o abordare axată mai degrabă pe obţinerea de rezultate, a declarat Bennett într-un interviu la postul de radio al armatei.

"Fără îndoială că poate fi un acord bun. Fără îndoială. Ştim care sunt parametrii. Este posibil să se întâmple acest lucru acum, cu actuala dinamică? Nu. Pentru că este nevoie de o poziţie mult mai fermă. (...) Iranul negociază de pe o poziţie foarte slabă. Dar din nefericire lumea se comportă ca şi cum Iranul s-ar afla într-o poziţie puternică", a deplâns premierul israelian.

Bennett a refuzat să comenteze cu privire la capacităţile armatei israeliene de a lovi Iranul, afirmând că preferă o abordare de tipul "vorbim puţin şi facem multe". 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel