Dincolo de manevrele aeriene și incidentele cu drone, Jonson identifică o triadă de obiective predominante urmărite de Federația Rusă prin seria sa de provocări la adresa statelor membre ale Alianței Nord-Atlantice: testarea coeziunii politice, evaluarea pregătirii militare și distragerea atenției de la sprijinul acordat Ucrainei. O analiză mai aprofundată a acestor vectori dezvăluie mizele geostrategice și imperativul unei adaptări rapide a mentalității occidentale.
Miza politică: Testarea coeziunii și a determinarii politice a NATO
Primul obiectiv, testarea coeziunii și a determinarii politice a Alianței, vizează direct principiul fundamental al NATO: Articolul 5 și solidaritatea reciprocă, a precizat Pal Jonson intr-un interviu pentru RBC.UA.
Prin acțiuni care tachinează spațiul aerian al unor state precum Polonia, România sau Estonia, Moscova nu urmărește doar un simplu show of force, ci o disonanță în răspunsul colectiv.
O reacție întârziată, ezitantă sau diferențiată ar putea fi exploatată propagandistic pentru a semăna îndoiala în rândul membrilor de flanc și pentru a submina încrederea în angajamentul reciproc.
Răspunsul ferm, materializat prin misiunea "Eastern Sentry" și printr-o solidaritate puternică, indică, cel puțin la nivel declarativ și operațional incipient, eșecul parțial al acestui obiectiv.
Creșterea semnificativă a numărului de națiuni participante la inițiativa PURL (de la 6 la 20) este un semnal politic clar, demonstrând că provocările rusești au avut, paradoxal, efectul invers celui dorit: ele au catalizat și mai mult sprijinul concret pentru Ucraina.
Miza militară: Evaluarea capacităților de descurajare
Al doilea obiectiv, testarea pregătirii militare, este unul cu relevanță operațională directă. Incursiunile rusești permit o evaluare nedeclarată a timpului de reacție al NATO, a eficienței sistemelor de supraveghere și apărare aeriană (cu menționarea performanțelor notabile ale aeronavelor F-35 olandeze și italiene) și a regulilor de angajare (Rules of Engagement - ROE) ale statelor membre.
Jonson subliniază necesitatea unei mai mari flexibilități, pledând pentru un mandat extins al Comandantului Suprem al Forțelor Aliate în Europa (SACEUR) de a reloca rapid capabilități și pentru definirea unor ROE unitare și robuste pe tot teritoriul aliat.
În esență, este o recunoaștere a faptului că eficiența militară nu poate fi subordonată unui "război prin comitet", iar decizia de a angaja inamicul, deși ghidată de principii clare, trebuie să rămână la latitudinea comandantului de forță sau a pilotului, dată fiind fluiditatea și rapiditatea operațiunilor.
Această perspectivă, bazată pe experiența suedeză (cu referire la legea din 1983 privind incursiunile submarinelor), este un argument pragmatic împotriva birocrației care ar putea paraliza răspunsul în situații critice.
Miza Strategică: Distragerea de la sprijinul Ucrainei
În cele din urmă, cel de-al treilea obiectiv, distragerea atenției de la sprijinul acordat Ucrainei, este, probabil, cel mai puțin subtil, dar cel mai important din perspectiva strategică pe termen lung.
Prin escaladarea tensiunilor pe flancul estic, Moscova speră să forțeze capitalele occidentale să își reorienteze resursele militare și financiare de la asistența pentru Kiev către propria apărare națională.
Așa cum remarcă ministrul suedez, Rusia dorește să sperie Occidentul. Răspunsul Suediei, un susținător timpuriu al Ucrainei, și cel al Alianței prin sporirea contribuțiilor la PURL, indică un eșec al acestei tactici.
Mai mult, viziunea unei producții comune de apărare, unde experiența ucraineană în scalarea rapidă a producției de drone (de la 100 la 800 de companii) ar trebui să inspire industria de apărare europeană, considerată "prea lentă și prea scumpă", sugerează o paradigmă nouă.
Colaborarea industrială și discuțiile privind aeronavele Gripen E, concepute pentru a crea o capabilitate comună de apărare aeriană, nu doar că ignoră intenția de distragere, dar integrează Ucraina într-o structură de securitate și producție extinsă.
Concluzie: Imperativul schimbării de mentalitate
Întreaga discuție converge spre o idee enunțată de Jonson în urmă cu câteva săptămâni: necesitatea ca membrii NATO să își "schimbe mentalitatea pașnică".
Provocările rusești, inclusiv incursiunile și operațiunile hibride intensificate, servesc drept un "wake-up call" constant care reconfirmă disponibilitatea Moscovei de a asuma riscuri politice și militare semnificative.
Pentru a contracara eficient această triadă de obiective, strategia occidentală trebuie să fie una multi-vectorială: solidaritate politică neclintită, flexibilitate și viteză operațională sporită (reforme SACEUR și ROE), și o accelerare fără precedent a sprijinului militar și economic pentru Ucraina.
În viziunea suedeză, drumul spre pace nu trece printr-o negociere forțată, ci prin întărirea asistenței militare și a sancțiunilor împotriva Rusiei - o poziție pragmatică bazată pe premisa că doar forța și rezistența pot convinge Kremlinul de eșecul său strategic.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.
