„Ultima ofensivă a Rusiei” vs. „Ani de amenințare continuă”: Contradicțiile de la Kiev privind viitorul păcii in Ucraina

Asistăm la o dihotomie nemaivazută. Pe de o parte, Kirilo Budanov, șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării (GUR), avertizează fără echivoc: ucrainenii trebuie să se pregătească pentru "o amenințare continuă" în următori anii .

Nu este vorba neapărat de lupte constante, ci de o stare de alertă permanentă, o necesitate structurală de a fi "gata să răspundă, inclusiv cu rezistență armată, în orice moment".

Viziunea sa este una pragmatică, bazată pe informații: pacea absolută este "improbabilă" atâta timp cât amenințarea rusească persistă.

Budanov subliniază, de asemenea, dependența Moscovei de aliații săi și avertizează asupra unei potențiale noi mobilizări ruse, semnalând că Rusia nu este nici învinsă, nici inofensivă.

Pe de altă parte, discursul Președintelui Volodimir Zelenski insuflă un cu totul alt tip de așteptare. Potrivit unor surse citate de Politico, în cadrul unei întâlniri cu deputații ucraineni, Zelenski și-a exprimat convingerea că ofensiva actuală a Rusiei în Est ar putea fi ultima operațiune majoră a acesteia. El a sugerat chiar că anul viitor ar putea aduce o "posibilitate reală" de încetare a focului, deși a recunoscut că va fi dificil.

Cum putem decodifica aceste două narațiuni aparent opuse?

O primă cheie de înțelegere se referă la Dinamica Război-Pace vs. Securitate-Amenințare.

Budanov operează cu termenii securității naționale pe termen lung.  El anticipează o "stare de război rece" sau un conflict înghețat, dar volatil, unde proximitatea unui vecin ostil impune o militarizare de facto a societății și o pregătire continuă.

Zelenski, în schimb, vorbește din perspectiva diplomației și a deznodământului imediat al conflictului armat major. El mizează pe epuizarea resurselor Rusiei și pe intensificarea presiunii economice și militare pentru a-l forța pe Putin la negocieri.

A doua perspectivă se leagă de Strategia Diplomatică și Factorul Extern.

Optimismul lui Zelenski pare să fie legat de două variabile externe cruciale: în primul rând, necesitatea de a rezista unei ierni grele (atacurile asupra sectorului energetic) și, în al doilea rând, așteptările de la întâlnirea cu președintele Statelor Unite, Donald Trump.

Faptul că Ucraina negociază la Washington asistență pentru infrastructura energetică și, simultan, presiuni asupra Rusiei, sugerează o strategie prin care se dorește capitalizarea interesului lui Trump de a pune capăt războiului.

Discuțiile despre livrări de rachete Tomahawk și sisteme Patriot – arme vitale pentru o nouă ofensivă – arată că drumul către pace, așa cum îl vede Kievul, trece prin consolidarea capacității de ripostă și de avanțare pe front.

Concluzie

Divergența dintre Budanov și Zelenski nu este neapărat o contradicție, ci o reprezentare a complexității situației. Budanov ne oferă diagnosticul pe termen lung: chiar și după încetarea focului, amenințarea (războiul hibrid) persistă. Zelenski ne oferă obiectivul strategic pe termen mediu: obținerea unui armistițiu (sfârșitul războiului fierbinte) prin forță militară (ofensiva ucraineană) și presiune internațională.

Ucraina pare să se poziționeze strategic: pregătindu-se pentru cea mai rea variantă (vigilența permanentă) dar luând măsuri active pentru a atinge cea mai bună (pacea negociată, impusă prin forță).

Viitorul imediat depinde de succesul ofensivei ucrainene și de deciziile luate la Washington. Dacă ofensiva va fi susținută cu armament modern, iar presiunea asupra Moscovei va crește, predicția lui Zelenski ar putea deveni o posibilitate. Altfel, viziunea lui Budanov – anii de amenințare continuă – rămâne o realitate de neocolit.