Au făcut-o din nou: Rușii și-au doborât propriul avion Su-30, în timp ce antiaeriana trăgea după dronele Ucrainei

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:
Su-30SM rusesc
Su-30SM rusesc

Apărarea antiaeriană rusă a tras în propriul avion militar, în timp ce respingea un atac cu drone asupra Crimeei ocupate în noaptea de 17 octombrie. Aeronava, una de tipul Su-30SM, s-a prăbușit în urma incidentului.

Informația a fost făcută publică de purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Ucrainene, Dmytro Pletenchuk, într-o emisiune la postul de televiziune „Apostrophe”.

„Au respins atacurile ucrainenilor atât de mult încât, în urma acestui atac, au reușit să-și doboare propriul avion, astăzi, deasupra Crimeei. În Crimeea, se colectează, acum, toate informațiile”, a declarat Pletenchuk.

În noaptea de 17 octombrie, Rusia a anunțat un atac cu drone asupra Crimeei ocupate. Autoritățile de ocupație au confirmat avarierea mai multor substații electrice din peninsulă și au avertizat asupra unor pene de curent în trei zone - districtele Dzhankoy, Kurmansk și Yevpatoria. Potrivit „Crimean Wind”, după atacul cu drone, un incendiu a izbucnit la un depozit de petrol din districtul Gvardiysky din Simferopol și pe teritoriul garnizoanei din apropierea aerodromului. Din această unitate militară, armata rusă atacă Ucraina cu drone, potrivit Companiei naționale ucrainene de radiodifuziune Suspilne.

De la începerea invaziei rusești la scară largă asupra Ucrainei, forțele ruse au pierdut până acum 23 de aeronave Su-30SM, dintre care site-ul Oryx a documentat 14, unele lovite în aer iar altele surprinse la sol de atacurile ucrainene.

Conceput ca un avion de superioritate aeriană de generația 4+, Su-30SM este echipat cu un radar care permite descoperirea țintelor aeriene de la distanțe mari, de până la 400 km. Această caracteristică avansată îi permite să fie folosit ca punct de comandă aerian pentru un grup de avioane de vânătoare.

 

Nu e prima oară când sistemul friendly fire a dat greș. Rușii și-au doborât din greșeală în Ucraina avioane Su-30 și Su-34

 

2. Avioane Su... (su_30_66861000.jpg)

Avioane Su-30. Sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia

La începutul invaziei, așa cum analiza atunci și DefenseRomania, Rusia și-a doborât un avion Su-34 în apropiere de localitatea Alchevsk din Lugansk, regiune controlată de forțele ruse de ocupație. Se întâmpla în 2022. 

Su-34 este un avion supersonic de vânătoare și bombardament. Acesta face parte din generația 4++ și este capabil să îndeplinească misiuni în mod independent, fără sprijinului aerian al avioanelor de vânătoare.

Incidentul a fost departe de a fi unul izolat, în tot „haosul” invaziei pe scară largă. Nu a fost primul incident când friendly fire dă „greș” așa cum, cel mai probabil nici avionul Su-30SM rus doborât azi de antiaeriana rusă în Crimeea, la mai bine de 3 ani și jumătate de la începerea invaziei, nu va fi ultimul.

În primele luni ale invaziei Flota rusă a Mării Negre a doborât în Marea Neagră un Su-30 al Forțelor Aeriene Ruse. De remarcat atunci că un incident similar au pățit și ucrainenii care și-au doborât un Su-27 în timpul bătăliei pentru Kiev.

CITEȘTE ȘI: Un alt Su-34 a fost doborât, Rusia ajungând la 25% din flotă pierdută. Cum se explică faptul că simultan mai pică și câte un Su-35

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel