BAE Systems, un furnizor important de armament pentru Coaliția condusă de Arabia Saudită

Eduard Pascu |
Data publicării:

BAE Systems, lider în producția de armament britanic, a vândut Arabiei Saudite armament și servicii în valoare de 15 miliarde de lire sterline, transmite agenția Anadolu.

Campaign Against the Arms Trade, un grup cu sediul la Londra care urmărește abolirea comerțului internațional de arme, a analizat cel mai recent raport anual al BAE Systems. S-a constatat astfel că producătorul de armament a vândut echipamente militare către Arabia Saudită, în 2019 în valoare de 2,5 miliarde de lire sterline, iar în perioada 2015-2019 în valoare de 15 miliarde de lire sterline.

Osamah Alfakih, director la Mwatana for Human Rights din Yemen, a declarat că armele fabricate în Marea Britanie au fost folosite de Coaliția condusă de Arabia Saudită în „lovituri ilegale" în Yemen. În loc să joace un „rol pozitiv" în Yemen, Marea Britanie alimentează „conflictul armat" prin vânzarea de arme, a explicat Alfakih. "Marea Britanie ar trebui să sprijine eforturile pentru stoparea abuzurilor împotriva drepturilor omului comise de toate părțile implicate în conflict, inclusiv de Coaliție și grupul Ansar Allah", a adăugat el, referindu-se atât la rebelii Houthi, care, susținuți de Iran, au răsturnat guvernul din Yemen în 2015 și au cufundat țara într-un război civil.

Criza s-a accentuat în 2015, când Coaliția militară condusă de Arabia Saudită a lansat o campanie aeriană devastatoare, menită să recupereze teritoriile ocupate de rebelii Houthi.

Holly Topham, redactor la Centrul pentru Studii Strategice Sana, a declarat că există "o mulțime de dovezi care să sugereze că vânzările de armament din Marea Britanie și sprijinul forței aeriene saudite joacă un rol important - dacă nu chiar esențial - în atacurile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită în Yemen."

Curtea de Apel a Marii Britanii a oprit eliberarea de noi licențe pentru vânzările de arme către Riyadh în iunie 2019, hotărând că vânzările nu se pot relua până când guvernul nu va evalua dacă Coaliția condusă de Arabia Saudită a fost angajată în „încălcări ale drepturilor omului". Guvernul Regatului Unit a declarat apel la această decizie la Curtea Supremă.

Purtătorul de cuvânt al BAE Systems a declarat că firma respectă „toate legile și reglementările privind controlul exporturilor în țările în care activăm și activitățile noastre sunt supuse aprobării și supravegherii guvernului britanic".

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel