SUA: Sute de afgani care au asistat armata americană vor fi primiţi la o bază militară din Virginia

S.I. Catalin |
Data publicării:

Statele Unite vor găzdui temporar la o bază militară din Virginia sute de afgani care au asistat armata SUA şi care se tem de represalii din partea talibanilor după retragerea forţelor străine, a declarat luni Departamentul de Stat american, relatează AFP. 

Aproximativ 700 de translatori şi alţi afgani care au asistat armata americană precum şi familiile lor, aproximativ 2.500 de persoane, vor fi trimişi la Fort Lee, o bază a armatei situate la aproximativ 200 km sud de Washington, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.

''Sunt afgani curajoşi'', a spus Price, subliniind că aceştia au fost supuşi unor controale de securitate intensive şi că dosarele lor pentru obţinerea unei vize speciale de imigrare (SIV) sunt în fază avansată.

Aceşti afgani, care nu vor ajunge toţi în Statele Unite în acelaşi timp, ar urma să rămână la Fort Lee doar câteva zile, a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

''Aceşti oameni şi familiile lor se află în ultima etapă a procesului SIV, deci nu este nevoie să stea mult timp la o bază militară'', a spus el.

Dacă nu ar exista facilităţi la această bază din Virginia, ar putea fi duşi la alte baze militare americane, dar numai cei aflaţi în stadiul final de obţinere a statutului de imigrant, a adăugat Kirby. Ceilalţi afgani ar urma să fie primiţi la baze americane din străinătate, a precizat el.

Aproximativ 20.000 de afgani care au asistat armata SUA, în special ca translatori, au solicitat în această etapă să fie evacuaţi de Statele Unite împreună cu familiile lor. În total, aproximativ 100.000 de persoane sunt eligibile pentru aceste evacuări. Zborurile de evacuare pentru aceşti afgani sunt programate să înceapă în ultima săptămână a lunii iulie, trupele americane urmând să îşi finalizeze retragerea din Afganistan pe 31 august. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel