Situaţia degenerează în Afganistan (Foto/Video). Talibanii au preluat controlul asupra unei a doua capitale provinciale

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Talibanii au preluat sâmbătă controlul în oraşul Sheberghan (nord), care devine a doua capitală provincială ce cade în mâinile rebelilor în mai puţin de 24 de ore, relatează AFP şi dpa.

"Din nefericire, talibanii au cucerit oraşul Sheberghan", a declarat pentru France Presse Qader Malia, viceguvernator al provinciei Jawzjan cu capitala în oraşul menţionat. Oficialul a menţionat că forţele afgane şi responsabilii "au fugit spre aeroport"precizează Agerpres.

Provincia Jawzjan este fieful mareşalului Abdul Rashid Dostum, un puternic şef de miliţie uzbec cunoscut atât pentru loialitatea sa schimbătoare, cât şi pentru cruzime, notează AFP.

 

Dacă Sheberghan rămâne în mâinile talibanilor, ar fi o nouă lovitură pentru guvernul de la Kabul, care a făcut apel recent la liderii de miliţii în încercarea de a opri avansul talibanilor.

Vineri, talibanii au cucerit o primă capitală provincială, Zaranj (sud-vest), fără o rezistenţă reală din partea forţelor afgane, ocupate să apere multe alte capitale provinciale din ţară.

Talibanii au preluat controlul asupra unor vaste teritorii rurale în ultimele trei luni şi acum au în vedere oraşele mari, încercuind deja Kandaharul şi Heratul, al doilea, respectiv al treilea oraş ca mărime din Afganistan.

Cu toate că triumful de la Zaranj, capitala provinciei deşertice Nimroz, la graniţa cu Iranul, nu are importanţă strategică, însăşi capitularea forţelor afgane este un semnal de alarmă pentru alte oraşe izolate. Mesaje difuzate de talibani pe reţelele sociale sugerează o primire mai curând călduroasă din partea populaţiei civile din Zaranj, unde criminalitatea face ravagii, dar e greu de spus dacă reacţiile văzute în aceste imagini arată un sprijin real pentru rebeli sau civilii îşi manifestă sprijinul doar din instinct de conservare.

Conform unor responsabili, rebelii i-au eliberat pe toţi deţinuţii din Zaranj. Un video difuzat pe Twitter, dar a cărui autenticitate nu a putut fi verificată arată mulţimi de oameni devastând sediul guvernului şi furând birouri, fotolii şi televizoare.

Luptele din Afganistan s-au intensificat din luna mai, atunci când forţele americane şi internaţionale şi-au început retragerea din ţară, care urmează să se încheie până la 31 august pentru soldaţii americani.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel