Muntenegru urmează să organizeze alegeri parlamentare în vara anului 2027, în timp ce Albania va organiza alegeri locale în mai. De asemenea, ambele țări parcurg procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Miniștrii consideră că țările lor nu au capacitatea de a gestiona independent operațiunile de influență online din ce în ce mai sofisticate pe care președintele rus Vladimir Putin le-ar fi ordonat împotriva țărilor lor.
Astfel că, oficialii celor două țări au solicitat NATO un sprijin mai puternic în lupta împotriva campaniilor de dezinformare rusești și a încercărilor de a influența situațiile politice interne din străinătate.
Aceștia doresc ca NATO să trimită echipe speciale de experți pentru a ajuta la identificarea și combaterea amenințărilor hibride.
Ministrul muntenegrean al Apărării, Dragan Krapović, și omologul său albanez, Ermal Nufi, au avertizat cu privire la creșterea influenței rusești în Balcanii de Vest, scrie Politico.
Cererile lor vin într-un moment sensibil din punct de vedere politic, deoarece ambele țări încearcă să accelereze aderarea la Uniunea Europeană.
Muntenegru, care este membru NATO din 2017, dorește să devină membru al UE până în 2028, iar Albania, care a aderat la alianță în 2009, dorește să se alăture până la sfârșitul deceniului. „Rusia desfășoară constant campanii de informare care vizează vulnerabilitățile societății muntenegrene, precum și ale altor societăți din Balcanii de Vest”, a declarat Krapović.
„În Muntenegru, Moscova folosește campanii de informare pentru a obține sprijin pentru partidele de opoziție pro-sârbe și rusofile și își exercită influența prin intermediul Bisericii Ortodoxe Sârbe locale”, a declarat Ljubomir Filipović, politolog și expert în influență străină la Universitatea de Stat din Arizona, potrivit publicației citate.
Luna trecută, poliția din Muntenegru l-a reținut pe Mihail Zvinciuk, un important blogger militar pro-Kremlin, sub suspiciunea de răspândire a influenței rusești.
Război cultural, dus de Moscova în Albania
Potrivit expertei albaneze în comunicare, Blerjana Bina, dezinformarea rusească din țara sa ia forma unor campanii pe rețelele de socializare care vizează procesul de aderare la UE și NATO, alimentând totodată „războaie culturale”, inclusiv pe teme legate de comunitatea LGBTQ. Ea a adăugat că unele instituții media locale răspândesc în continuare aceste narațiuni.
Krapović a recunoscut că Muntenegru este în urmă în domeniul modernizării echipamentelor, resurselor umane, capacităților administrative și comunicării strategice. Colegul său albanez consideră că NATO ar trebui să creeze mecanisme mai eficiente pentru detectarea activităților rău intenționate pe internet.
„De asemenea, ar trebui să permită intervenția rapidă a experților în țările care au nevoie de ajutor”, a remarcat Nufi.
Alianța Nord-Atlantică a convenit să înființeze echipe speciale pentru a răspunde amenințărilor hibride încă din 2018, a reamintit portalul. Acestea sunt grupuri, formate de obicei din aproximativ o duzină de experți din statele membre. Sarcina lor este de a monitoriza amenințările, de a coordona răspunsurile și de a oferi sprijin politic aliaților amenințați.