Oana Lungescu: Misiunea NATO în Afganistan va continua şi după retragerea unor efective americane

S.I. Catalin |
Data publicării:

NATO îşi menţine angajamentul faţă de misiunea în Afganistan, în ciuda anunţului privind reducerea efectivelor americane la nivelul de 2.500 înainte de jumătatea lui ianuarie 2021, a anunţat miercuri purtătoarea de cuvânt a alianţei, Oana Lungescu, citată de dpa.

,,NATO îşi va continua misiunea de instruire, consiliere şi asistenţă pentru forţele de securitate afgane. Ne menţinem de asemenea angajamentul de finanţare a acestora până în 2024'', a afirmat Lungescu, potrivit Agerpres.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a ţinut legătura cu Statele Unite şi ceilalţi aliaţi, se mai arată în declaraţie.

Stoltenberg avertizase deja despre retragerea militară prematură, avertizând că Afganistanul ar putea redeveni o platformă pentru teroriştii internaţionali care atacă ţări occidentale.

Secretarul american interimar al apărării, Christopher Miller, a anunţat marţi că din Irak şi Afganistan vor fi retraşi câte 2.500 de soldaţi. Conform presei americane, în prezent Statele Unite au circa 4.500 de militari în Afganistan şi 3.000 în Irak.

Preşedintele Donald Trump a promis încetarea angajamentelor împovărătoare în străinătate şi a implicării SUA în aşa-numite 'războaie fără sfârşit'. Forţele americane sunt prezente în Afganistan din 2001, când au invadat ţara în urma atacurilor de la 11 septembrie. NATO şi-a asumat conducerea eforturilor internaţionale de securitate în Afganistan din 2003.

Anul acesta, Washingtonul a ajuns la un acord cu talibanii privind retragerea cu anumite condiţii a militarilor americani în 2021, după 19 ani de război.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel