Marea Britanie: Afganistanul nu trebuie să devină o bază pentru grupări teroriste

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Ministrul de externe britanic Dominic Raab a declarat că a discutat cu secretarul de stat american Antony Blinken despre necesitatea unei coordonări internaţionale pentru ca Afganistanul să nu devină o bază pentru grupări teroriste, informează marţi Reuters.

''Am discutat despre nevoia de coordonare internaţională pentru a împiedica utilizarea Afganistanului drept bază pentru grupări teroriste'', a scris Raab pe Twitter, adăugând că este nevoie de o abordare mai amplă pentru a îmbunătăţi situaţia disperată a populaţiei afgane.

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei britanice a anunţat că încă 200 de militari britanici vor fi trimişi la Kabul pentru a evacua cetăţeni britanici şi angajaţi locali afgani. Numărul militarilor britanici trimişi la Kabul pentru a ajuta la operaţiunile de evacuare va ajunge astfel la aproximativ 800.

El a ţinut să precizeze că nu este exclusă adoptarea unor sancţiuni dacă talibanii nu îşi onorează angajamentele cu privire la drepturile omului.

Situaţia în zona aeroportului din Kabul era haotică luni seară, toate zborurile civile şi militare fiind suspendate din cauza miilor de afgani care au pătruns pe pista de decolare în încercarea disperată de a părăsi ţara după revenirea talibanilor la putere.

Şeful forţelor americane la Kabul, generalul Kenneth McKenzie, le-a cerut anterior talibanilor să nu obstrucţioneze operaţiunile de evacuare pe aeroport capitalei afgane, care au provocat scene de panică în cursul cărora cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel