Lăsați în urmă de frică. Cel puțin 21 de luptători afgani ai forțelor speciale au fost măcelăriți după ce sprijinul terestru și aerian a eșuat

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Afghan National Army (ANA) - Facebook
Sursă foto: Afghan National Army (ANA) - Facebook

Retragerea trupelor aliate din Afganistan lasă în urmă o structură a forțelor armate afgane cu mari lacune. Iar din păcate acest lucru s-a văzut imediat după ofensiva talibanilor.

Cel puțin 21 de luptători ai Forțelor pentru Operații Speciale din Afganistan au fost uciși săptămâna trecută în timpul luptelor cu talibanii, după ce au fost încercuiți de insurgenți și sprijinul terestru și aerian pe care l-au cerut cu disperare nu a mai venit niciodată.

Luptătorii de elită afgani au fost măcelăriți de talibani iar nici întăririle nu au reușit să ajungă la ei. Potrivit revistei de specialitate americană Stars and Stripes, majoritatea celor 170 de soldați afgani care ar fi trebuit să ofere sprijin forțelor speciale în timpul bătăliei nu au mai intervenit de frică că operațiunea a fost compromisă iar talibanii i-ar fi atras într-o capcană. Tracedia a avut loc în orașul Dawlat Abad, în nordul Afganistanului.

Revista americană citează oficiali militari și guvernamentali, unii sub protecția anonimatului. „Nimeni nu venit! Armata nu a venit, poliția nu a venit, NDS (n.r. - Direcția Națională de Securitate) nu a venit”, a precizat unul dintre oficiali, sub protecția anonimatului, acuzând că toate aceste forțe „au trădat comandourile forțelor speciale” măcelărite de talibani. 

Unul din soldații trupelor speciale care a murit este un cunoscut ofițer afgan, Sohrab Azimi, ofițer al forțelor speciale afgane, decorat și instruit de US Army. Aceștia aveau ca obiectiv recuperarea orașului Dawlat Abad.

 

Planul de luptă a fost un eșec din start

 

Potrivit planului de luptă la care cei de la Stripes au avut acces, 50 de luptători ai forțelor speciale urmau să recucerească rapid orașul iar mai apoi Armata, poliția și Direcția Națională de Securitate urma să intervină pentru a securiza perimetrul și a preveni contraatacurile talibanilor.

Într-o primă etapă planul a decurs bine, o mică forță talibană fiind învinsă, dar se pare că la scurt timp orașul a fost încercuit de un număr mare de talibani. Au urmat lupte intense care s-au sfârșit cu 21 de luptători de elită afgani masacrați. Aproximativ 50 de soldați și polițiști care constituiau rezerva au încercat să ajungă la soldații încercuiți, dar numărul mare de talibani i-a forțat să se retragă.

Surse din cadrul armatei precizează că cel mai probabil a existat o scurgere de informații iar talibanii i-au așteptat pe afgani. Acesta a fost și motivul pentru care toate structurile de forță de la care forțele speciale au cerut sprijin nu au mai intervenit.

 

Masacrarea forțelor speciale și eșecul de a oferi sprijin propriilor soldați alimentează temerile că Armata Afganistanului nu va putea rezista talibanilor după retragerea completă a SUA

 

Cei de la Stripes subliniază lacunele mari cu care se confruntă forțele armate afgane. Așa cum semnalează un cadru militar, întreg planul de luptă era sortit eșecului. „Cum poți trimite doar o singură unitate de luptători ai forțelor speciale într-o zonă care se află sub controlul 100% al talibanilor?”, se întreabă militarul afgan, intervievat de revista americană.

Sursa citată semnalează că acest episod tragic, eșecul de a oferi sprijin aerian și terestru propriilor soldați măcelăriți de talibani, alimentează temerile că Armata Afganistanului nu va putea face față atacurilor talibanilor după retragerea completă a americanilor, împreună cu celelalte forțe NATO.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel