În fața ofensivei talibanilor, zeci de soldați afgani au dezertat și au fost arestați în Uzbekistan

Darius Muresan |
Data publicării:
Armata afgană, sursă foto: Ministerul Apărării din Afganistan
Armata afgană, sursă foto: Ministerul Apărării din Afganistan

Zeci de soldaţi afgani s-au refugiat în Uzbekistanul vecin de teama ofensivei talibanilor în Afganistan, au anunţat duminică autorităţile de la Taşkent, informează Agerpres, care citează AFP.

Trupele uzbece aflate la frontiera dintre cele două ţări au arestat 84 de soldaţi afgani şi au fost iniţiate discuţii cu autorităţile afgane pentru a organiza revenirea militarilor în ţara lor, a indicat Ministerul de Externe uzbec.

De asemenea, Uzbekistanul a semnalat o prezenţă crescută a trupelor guvernamentale afgane de partea afgană a frontierei, la punctul de trecere Termez-Hairatan. ''Au fost luate măsuri pentru a furniza asistenţă umanitară acestor persoane'', a adăugat ministerul citat.

Pe de altă parte, Ministerul de Interne afgan a anunţat duminică dimineaţă că talibanii au început să intre în Kabul din toate părţile, în timp ce mai mulţi diplomaţi din Uniunea Europeană au fost mutaţi într-un loc mai sigur, potrivit unui oficial NATO.

Biroul preşedinţiei afgane a declarat că au fost auzite focuri de armă în mai multe locuri din zona capitalei Kabul, dar a precizat că forţele de securitate au situaţia sub control.

Anterior, militanţii talibani au precizat că deocamdată nu au luat o decizie cu privire la capturarea militară a capitalei afgane, Kabul, după ce în ultimele zece zile ei au preluat controlul asupra majorităţii capitalelor de provincii din Afganistan.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel