Franţa va interzice un grup islamist numit după şeicul Ahmed Yassin, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al guvernului de la Paris, citat de Reuters.
Poliţia franceză a lansat luni dimineaţă operaţiuni împotriva a 'zeci de indivizi' din mişcarea islamistă, după decapitarea unui profesor, victima unei 'fatwa' (decret religios islamic), a...
Thales trage un semnal de alarmă asupra riscurilor legate de criminalitatea informatică într-o nouă ediție a Manualului Ameninţărilor Cibernetice: ”Criminalitatea informatică organizată”.
Rusia s-a aflat în spatele atacului cibernetic lansat împotriva parlamentului norvegian în august, a declarat marţi şefa diplomaţiei norvegiene, Ine Eriksen Soereide, citată de Reuters.
Statele Unite i-au repatriat pe toţi jihadiştii americani urmăriţi penal pentru susţinerea grupării Stat Islamic (SI) şi reţinuţi în Siria şi Irak, a anunţat joi Departamentul de Justiţie...
Un cetăţean german suspectat că aparţine unui grup terorist de extremă-dreapta a fost reţinut în Polonia cu 1,2 kg de explozibili în posesia sa, a relatat agenţia poloneză de presă PAP,...
În cadrul Forumului CYBERSEC organizat de Institutul Kosciuszko din Polonia, secretarul general adjunct al NATO a declarat că Alianța ia foarte în serios progresele tehnologice și că a luat deja...
Douăzeci şi nouă de persoane au fost arestate marţi în cadrul unei operaţiuni care a vizat un sistem de finanţare cibernetică a terorismului în beneficiul unor membri ai Al-Qaida şi ai Stat...
Franţa este ''în război contra terorismului islamic'', a declarat ministrul de interne francez Gerald Darmanin duminică, la două zile după un atac cu armă albă comis la Paris în apropierea...
Specialiști IT din Belarus au început să lucreze la un proiect pentru identificarea mascaților care au participat la dispersarea violentă a protestelor pașnice.
Un atac cu armă albă a avut loc vineri la Paris, în apropiere de fostul sediu al revistei de satiră Charlie Hebdo, care a fost ţinta unui atentat în ianuarie 2015, relatează AFP, Reuters şi...
O sută de publicații mass-media au transmis în Franţa o scrisoare deschisă în care lansează un apel la mobilizare în favoarea libertăţii de expresie în sprijinul săptămânalului Charlie...
Justiţia bulgară a condamnat luni, în absenţă, la închisoare pe viaţă doi libanezi acuzaţi de implicarea în atentatul din 2012 vizând un autobuz ce transporta turişti israelieni şi...
Gigantul informatic Microsoft a dezvăluit joi că a detectat atacuri cibernetice din Rusia şi China care vizau persoane şi organizaţii politice legate de pregătirile pentru alegerile...
Agenţia cehă pentru securitate cibernetică (NAsKiB) a observat anul trecut o creştere notabilă a activităţilor serviciilor secrete ruse împotriva instituţiilor strategice ale Republicii Cehe,...
Presupuşi luptători ai grupării Stat Islamic din Africa de Vest (Iswap) au invadat un oraş din nord-estul Nigeriei, Kukawa, luând ostatici sute de civili, au declarat miercuri pentru AFP surse...
Ambasadorul american la București, Adrian Zuckerman, a redactat o analiză, publicată astăzi pe site-ul ambasadei, care face referire la tehnologia 5G pe care compania chineză Huawei, inculpată...
Germania şi-a inaugurat marţi o nouă agenţie cibernetică, respectiv un departament însărcinat cu menţinerea la zi a datelor privind securitatea informatică pentru a garanta funcţionarea...
Un bărbat care susţine că are o bombă în rucsac s-a baricadat luni într-o bancă din capitala ucraineană Kiev, împreună cu directoarea sucursalei, au informat surse oficiale, citate de EFE.
Un război cibernetic face ravagii între Iran și Israel, deoarece un alt grup iranian a susținut că a lansat o serie de atacuri cibernetice asupra infrastructurii feroviare a Israelului începând...
Bărbatul care a luat ostatic un ofiţer de poliţie săptămâna trecută în Ucraina şi apoi a reuşit să fugă a fost ucis de forţele speciale sâmbătă dimineaţa, în centrul ţării, după o...
Cel puţin zece civili au fost ucişi şi alţi şapte răpiţi vineri în Ciad, într-un atac atribuit grupării jihadiste Boko Haram de către un ofiţer al armatei şi de prefectul local,...
Un deputat din formaţiunea guvernamentală ungară Fidesz a apreciat vineri că România ''eşuează în îndeplinirea criteriilor statului de drept'' prin condamnarea pentru terorism a etnicilor...
Ministerul de Externe al Rusiei a anunţat vineri că va răspunde cu măsuri similare la sancţiunile Uniunii Europene împotriva unui serviciu de informaţii rus pentru presupuse atacuri...
China a acuzat joi Statele Unite că vor să elimine Huawei ''prin toate mijloacele'', după o atenţionare a Washingtonului către Brazilia, dacă aceasta i-ar permite gigantului chinez de...
Peste 60 de persoane au fost ucise şi 60 rănite într-un nou masacru comis de bărbaţi înarmaţi într-o localitate din statul Darfur de Vest (vestul Sudanului), a anunţat duminică ONU, citată...
SUA au anunţat miercuri că oferă două milioane de dolari ca recompensă pentru orice informaţie care ar duce la arestarea a doi ucraineni acuzaţi că ar fi vândut informaţii confidenţiale...
Organismul guvernamental britanic însărcinat cu securitatea cibernetică a acuzat joi un grup de hackeri ruşi că atacă organizaţii britanice, americane şi canadiene pentru a le sustrage...
Noul premier francez Jean Castex a făcut din "lupta împotriva islamismului radical" una dintre "preocupările majore" ale guvernului său, în declaraţia de politică generală prezentată miercuri...