Un incendiu a izbucnit la conducta din satul al-Touloul, la est de orașul de coastă Bir al-Abd, potrivit ziarului Al-Shorouk, care citează o sursă anonimă, transmite Anadolu.
Sursa a declarat că compania egipteană de gaze naturale GASCO „s-a ocupat de incident prin securizarea liniilor și închiderea supapelor de siguranță pentru a controla focul”.
Pompierii au fost trimiși să lichideze incendiul. Nu au fost furnizate informații cu privire la cauza exploziei și nu au existat comentarii oficiale din partea autorităților egiptene. Alte surse afirmă că această explozie a afectat livrarea de gaze spre Israel.
O explozie similară a avut loc la aceeași conductă, în februarie, iar atacul a fost revendicat de grupul terorist Daesh/ISIS.
Citește și: Acord istoric de încetare permanentă a focului în Libia. România salută anunțul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News