Nici eu, nici altcineva nu am văzut ceva care să indice o prăbuşire a acestei armate şi a acestui guvern în 11 zile, a afirmat generalul Mark Milley, în cadrul unei conferinţe de presă.
Forţele de securitate afgane aveau pregătirea, dimensiunea şi capacitatea de a-şi apăra ţara şi era o chestiune de voinţă şi de gestionare a situaţiei, a subliniat el. Şi nici eu, nici altcineva nu anticipam prăbuşirea unei armate de această dimensiune în 11 zile, a reafirmat generalul american.
Rapoartele serviciilor de informaţii au indicat posibilitatea unei preluări a puterii de către talibani după o prăbuşire rapidă a forţelor de securitate şi a guvernului afgan (...) Dar durata acestui colaps rapid a fost, în general, estimată la săptămâni, luni şi chiar ani după plecarea noastră", a explicat Mark Milley, potrivit Agerpres.
Totodată, generalul american a afirmat că talibanii permit cetăţenilor americani să ajungă pe aeroportul din Kabul pentru a părăsi Afganistanul.
"Talibanii facilitează trecerea în siguranţă către aeroport a cetăţenilor americani, fiind vorba de deţinătorii unui paşaport american", a precizat el.