Însă, în spatele scenei, un alt sistem a realizat o performanță remarcabilă, pe care puțini ar fi anticipat-o. Iron Dome, scutul faimos al Israelului, proiectat pentru a intercepta rachete de artilerie neghidate, a jucat un rol esențial, neutralizând între 20% și 30% din rachetele balistice care au pătruns în spațiul aerian israelian.
Aceasta nu este o greșeală, ci un alt test pe care Iron Dome îl trece. Un sistem gândit pentru a opri rachete de tip Qassam, fabricate artizanal, a contribuit la doborârea unor amenințări balistice sofisticate, care zboară cu viteze hipersonice. Acest succes neașteptat nu este o întâmplare, ci rezultatul unei integrări strategice care redefinește capabilitățile de apărare ale Israelului.
Does this look like an Iron Dome to you pic.twitter.com/uJhSNoqAO5
— Redpill Drifter (@RedpillDrifter) June 14, 2025
Pentru publicul larg, Iron Dome este apărarea antirachetă a Israelului. De la intrarea sa în serviciu în 2011, imaginile cu interceptorii săi Tamir, care sunt trase pentru a anihila rachetele lansate din Gaza, au devenit emblematice.
Cu o rată de succes declarată de peste 90% împotriva amenințărilor cu rază scurtă de acțiune (4-70 km), sistemul și-a câștigat pe merit statutul de salvator de vieți.
Dar rachetele balistice sunt o cu totul alta amenitare. O rachetă Zolfaghar sau un Shahab-3 iranian nu este o rachetă de tip Grad. Acestea sunt arme strategice care ies din atmosferă, atingând viteze de peste Mach 5 la reintrare și purtând focoase de sute de kilograme. Ele sunt mai rapide, zboară mai sus și sunt infinit mai greu de interceptat decât rachetele trase de sistemele artilerie pentru care a fost conceput Iron Dome.
Iranul a susținut chiar că a utilizat o nouă rachetă în acest atac, denumită "Haj Qasem". Potrivit Teheranului, această armă cu combustibil solid, cu o rază de acțiune de 1.200 km, este proiectată să depășească sistemele THAAD și Patriot, reintrând în atmosferă la viteze de Mach 12.
Cum a reușit Iron Dome, un sistem tactic, să facă față unei amenințări strategice?
Răspunsul stă în îmbunătățirile constante și, mai ales, în integrarea să în rețea. În ultimul deceniu, compania Rafael Advanced Defense Systems nu a stat pe loc. Creierul sistemului, radarul EL/M-2084 de la Israel Aerospace Industries, a primit upgrade-uri software importante, care îi permit acum să detecteze și să urmărească ținte mult mai rapide și cu traiectorii mai complexe.
În paralel, interceptorul Tamir, deși încă mult mai ieftin decât un interceptor Arrow (aproximativ 50.000 de dolari bucata), a fost modificat pentru a-și spori manevrabilitatea, permițându-i să angajeze ținte aflate in ultima fază a zborului. Totuși, cea mai importantă transformare este integrarea.
Iron Dome nu mai funcționează izolat, ci este o componentă a unei arhitecturi defensive care include sistemele Arrow 2 și 3 pentru interceptări la mare altitudine și David’s Sling pentru amenințări cu rază medie.
Aceste sisteme fac schimb date în timp real, iar un algoritm avansat de comandă și control analizează fiecare amenințare și alocă cel mai potrivit interceptor, fie că este un Arrow în spațiul exo-atmosferic, fie un Tamir în ultimele secunde ale traiectoriei unei rachete.
În timpul atacului iranian, această rețea a funcționat ca o orchestră. Arrow a angajat probabil rachetele în faza lor de zbor la mijlocul traiectoriei. David’s Sling a acoperit eventuale ,,goluri''. Iar Iron Dome a acționat ca o ultimă linie de apărare, curățând ceea ce a scăpat, în special rachetele care vizau centre urbane precum Tel Aviv și Haifa.
Un scut imperfect, dar eficient
Desigur, apărarea nu a fost perfectă. Rapoartele indică un număr limitat de victime (3 morți și între 34 și 70 de răniți) și impacturi directe în regiunea Rishon LeZion. Pentru critici, orice rachetă care atinge solul este un eșec.
Dar această abordare ignoră scara atacului. Sistemul a opri 80-90% dintr-un baraj de sute de rachete balistice este o performanță defensivă extraordinară. Faptul că Iron Dome, sistemul "greșit" pentru această sarcină, a contribuit semnificativ la acest succes, este o dovadă a adaptabilității tehnologice israeliene.
Viitorul aduce provocări și mai mari. Hezbollah deține un arsenal estimat la peste 150.000 de rachete, inclusiv de precizie. Amenințarea unui atac de saturație, conceput pentru a copleși apărarea prin volum pur, este reală.
De asemenea, dezvoltarea de către Iran a rachetelor hipersonice manevrabile reprezintă următoarea frontieră a provocărilor.
Pentru a contracara aceste amenințări, Israelul dezvoltă deja Iron Beam, un sistem de apărare laser. Cu un cost pe interceptare de doar câțiva dolari, acesta promite să schimbe ecuația economică a apărării aeriene, completând interceptorii kinetici scumpi ai Iron Dome.
Atacul din iunie 2025 a oferit o lecție valoroasă. În războiul modern, nicio platformă de apărare nu este o soluție magică. Succesul nu constă într-un singur sistem invincibil, ci într-o rețea stratificată, inteligentă și adaptabilă, capabilă să folosească fiecare componentă la potențialul său maxim - și uneori, chiar dincolo de acesta.
Povestea performanței Iron Dome în acea noapte nu este despre limitele sale, ci despre cum a reușit să le depășească.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
